4. Maratonul întrebărilor
Motto:
„Și-acum veți asista
La un număr de hipnoză în
masă”
(Adrian
Săngeorzan)
Ajuns la expozeul discursului său, DCE a
lansat provocarea către public: “aștept întrebările voastre”.
Eheei!... La o astfel de provocare, sala parcă a fost îndemnată să urce în
spinarea calului său năzdrăvan și, abia după chemarea stăpânului său (în speță,
criticul) să revină cu picioarele pe pământ. Primul care a “îndrăznit” (era și calitatea sa de
moderator, la urma urmei), a fost AAG:
Î: Ce șansă
de bună imagine vom mai avea după perioda criticilor dinainte și de după
comunismul care ne-a arătat mai tot timpul ghilotina?
R: Între occident și noi
nu există diferențe de concept critic și nici al demersului literar. Se
înțelege: DCE nu are complexe de inferioritate și nici atare suferințe față de
europenitatea confraților mai tineri.
Î: Cum va
fi mâine generația de azi?
R: Au noile promoții
datoria de a duce mai departe ceea ce au făurit intelectualii și scriitorii
români interbelici? La această întrebare nu se poate răspunde, decât: DA, au! Pariul cu această
generație se poate considera unul câștigat.
Î: Crede DCE că în cazul lui Matei
Vișniec, fraza rostită de E Ionesco, nu se pune?
R: Matei Vișniec e
afirmat în Franța, asta e o certitudine, nimeni nu poate contesta ori nega
acest fapt. Numai că M. Vișniec e recunoscut mult mai bine în România. (Și,
face o paranteză: Îl văd adesea pe Vișniec la târgurile de carte din
străinătate, dar și din țară). Vișniec caută comunitatea, nu spațiul, în măsura
celui care simte nevoia de a fi receptat
de cultura de unde a plecat, considerând-o esențială în această ecuație a întrebării
puse de interlocutor.
Î: Ce acoperire mai are
(auzim la criticii actuali), sintagma aceasta: de acoperire a culturii naționale. Se dorește ceva, anume,
acoperit (în sens de ascuns?).
R: În accepția
globalizării, există riscul de a scrie numai pentru a fi scoși în față de
critica actuală, ori traduși pentru a fi evidențiați și în afară, cu orice
preț. „Bietul Ioanide“, al lui Călinescu, a fost, să ne aducem aminte,
retras din librării și, autorul atacat prin presa vremii, pentru că (vezi
doamne!) partidul comunist era pur și simplu inexistent în romanul călinescian.
O astfel de “acoperire“ nu mai trebuie să reprezinte cortina criticii
actuale.
Î: În sensul că citim cât mai filozofic, și alegem
scriitori “punctați“ de critici, ca foarte
importanți, există un complex al scriitorului de azi? Și dacă e așa, de ce
domnule DCE?
R: Cred că am citit intens atât în trecut cât și azi.
Sensul întrebării poate fi extins o vreme, dar, ne vom îndrepta din nou spre acele valori ale noastre, gen Marin
Preda. Fără o întoarcere la astfel de valori, tinerii noștri nu vor avea
credibilitate. Eu cred că vor reveni în forță!
Î: Credeți
că se mai citește și altfel, cum o făceam noi în comunism, decât tinerii de azi
pe internet?
R: Există
o statistică! Mulți o cunosc și au comentat-o în fel și chip. Românii cumpără
anual cam 2-3 cărți. Ne depășesc și țările apropiate de granițele noastre:
Ungaria, Cehia, Polonia chiar și Serbia
Î: Va lua, în timpul apropiat, un scriitor roman
premiul Nobel?
R: Îndreptățit
ar fi scriitorul Norman Manea. Dar, un Cărtărescu, Ana Blandiana… pot conta în
viitor. Problema nu este numai a lor, ci a traducerii operelor acestora peste
hotare. Din păcate, traducătorii noștri au făcut acest efort, numai că n-au
fost stimulați să și susțină aceste adevăruri evidente.
Î: Iluziile despre literatura română, ale lui Negrici,
este un examen ca atare, în literatură, sau nu?
R: Percepțiile
sale eseistice, pot constitui o o direcție, nu și bazele criticii moderne.
O ultimă întrebare: Dacă acest critic român, nuanțat de dvs., are
complexe în fața literaturii universale? Aici, criticul DCE dă exemple ale unor
elevi deosebiți, remarcați de presă, care studiază în America, Anglia, Rusia
chiar; și solicită cărți din țară, cu autori la zi. Literatura română nu
eclatează nicicând… E o constatare.
Aș fi vrut să-l întreb pe criticul DCE: După
Emil Cioran, Eugene Ionesco, Mircea Eliade și chiar Brâncuși… acum, demult
dispăruți din Franța, țara cu acele porți larg deschise culturii, cine mai
poate conta, azi, la o răsturnare a valorilor cum au făcut-o aceia?
NU MAI E TIMP. Adrian
Alui Gheorghe se uită insistent la ceas. Sala își aștepta poetul plecat de
acasă și întors acasă, să-i încânte cu POEZIA sa. După băiatul care ne încântă cu naiul, va urma și poetul serii.
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu