luni, 24 februarie 2014

485. Proiectul literar: Scriitori români contemporani de la Piatra Neamț (moderator Adrian Alui Gheorghe)

 1. Sosirea criticului Daniel Cristea Enache, în sala bibliotecii GTKirileanu din Piatra Neamț.
 2. Elevii Liceului de Muzică fac deschiderea.
3. Urmăresc, din sală, pe o foaie, pliantul cu programa serii.


1. Se vor găsi răspunsuri şi la întrebările mele?
               Motto:
                    „Cine crede în adevăr este naiv, cine nu crede, stupid”
                                          Emil Cioran

   Pe drumul parcurs cu automobilul personal spre Piatra Neamţ, mi-am adus aminte de o emisiune mai veche (2000-2001?), în care poeta Nina Casian întrebată de cum îşi câştigă pâinea cea de toate zilele, ca scriitoare în capitalism, ar fi reacţionat foarte mirată, fiindcă nu vedea sensul unei asemenea întrebări, ea fiind poetă recunoscută, membră a Uniunii scriitorilor din România, având în felul acesta o existenţă asigurată. Nu ţin minte să fi găsit un răspuns la întrebarea realizatoarei TV, care tot insista, întrucât poeta, pesemne, nu se prea întrebase cum îşi câştigă pâinea zilnică scriitorii din capitalism. Dar nici acum, când am construit şi noi tot într-o veselie capitalismul, nu realizăm ce se întâmplă cu banii alocaţi, la nivelul judeţelor, pentru cultură şi, doar vedem în ce situaţie au ajuns nu numai scriitorii, dar şi reprezentanţii culturii în general. În schimb, destui de mulţi se hlizesc dinaintea televizoarelor la fâţele care n-au lucrat niciodată, expunându-şi pe ecran sânii burduşiţi cu silicon şi care una-două sunt în stare să rostească cu o mină a feţei, nevinovată, că Scrisoarea III-a a scris-o Jean de la Craiova, Salam sau Adrian Puradelu Minune. Mult mai convingător şi de iertat fusese Dode ungătorul din Fabrica unde am lucrat înainte de revoluţie. Se hotărâse la nivel de partid, ca toţi muncitorii care nu au încheiat cel puţin 7 clase, să urmeze cursuri serale (obligatorii) iar la sfârşit să dea un examen de formă şi să li se înmâneze diploma de 7(sau) 8 clase. Cu chiu cu vai, Dode ungătorul (pe numele adevărat, Mihalcea Gheorghe) a ajuns şi el, într-o bună zi, dinaintea comisiei de examinare. Trăsese subiectul la proba oral (limba română) şi privea ca viţelul la poarta nouă, la membrii comisiei, neştiind dacă era adevărat ce i se întâmpla în clipa aceea.
- Ei!? – l-a întrebat unul dintre profesori. Ce subiect ai tras?... Spune-ne, ce scrie pe bilet?
- Scrisoarea III-a, a răspuns Dode ungătorul, cu un glas care nu mai era al lui.
- Să auzim… spune câte ceva despre Scrisoarea III-a – a întrebat şeful comisiei.
Dode s-a făcut a nu pricepe ce i se cerea, ori (să fim drepţi) chiar nu pricepea bietul om. Atunci, unul dintre membrii comisiei a făcut o primă încercare de a-l ajuta şi i-a transmis un impuls:
- … Tu eşti Mircea?...
- Nu!... a ripostat Dode ungătorul. Eu sunt Mihalcea Gheorghe!
Să ne mai întrebăm, acum, de ce glasul unora dintre scriitorii noştri, chiar geniali, nu poate fi auzit în rândul maselor? TVR Cultural, programul pe care mai zăream câte-un scriitor demn de urmărit, a fost desființat, iar la Radio Cultural emisiunile de poezie ori interviurile cu scriitori, sunt tot mai rare. Sau cum spunea nenea Iancu: dacă nu, chiar lipsesc cu desăvârșire. E drept, ici-colo, mai apar și reviste literare, dar din lipsă de fonduri sunt și ele reduse la tăcere. Din Buzău au dispărut, rând pe rând, una câte una: Renașterea Culturală; Diagonale; Vitralii... Doar la Râmnicu Sărat încă mai rezistă Spații culturale” iar la Pârscov abia s-a înfiripat revista Întrezăriri “. Revistele mari, în majoritate, au devenit „reviste închise “ pentru cei din provincie. Într-un editorial, un autor provincial scria că poți să bați cu buzduganul în poarta lor că veșnic îți vor rămâne închise. Păi, cum să meargă cultura, când un faimos președinte de Consiliu Județean dădea un răspuns stupefiant în această chestiune: „Domnilor, eu nu am timp de prostii, să cheltuiesc 500 lei pe tipărirea unor reviste, când altele sunt azi prioritățile: să facem biserici și azil pentru bătrâni...“.  În timp ce automobilul rula pe șoseaua înțesată de polițiștii care pândeau la câte o curbă, rugându-se doar să le cazi în plasă, întrebări care-și vor afla un răspuns ori nu va îndrăzni nimeni să le răspundă, la întâlnirea de peste 2-3 ore cu criticul Daniel Cristea Enache, poetul Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Alui Gheorghe și alții..., își făceau loc printre gânduri. Întrebarea următoare care mi-a venit pe buze, a fost: am putea schimba ceva, scriitorii, din lumea aceasta? Ori vom rămâne în continuare sub cupola din sfera pesimismului etanș de tip cioranian?

                                             (va urma)   


7 comentarii:

  1. Bine (că) te-ai pornit, Prietene!
    Te voi seconda, fidel, mai ceva ca Sancho pe Don, în acest epic-sod al morilor de gînd, oferit în doze homeopate. Vei şti că intrasem la giji, că ce-i cu tine, cu voi - v-au luat prizonieri albinele, ori v-au pus la popreală sondorii, că nu le-aţi plătit dezăpoditul...
    Amu, m-am liniştit şi Te aştept.
    Culai

    PS: Nu uita să mă scoţi de la spam, cu ce ţi-am mai postat.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bădie Culai: Am mai zăbovit la Roman câteva zile. Marin vă transmite salutări și mulțumiri pentru cuvintele scrise aici, ceva mai jos. Bine că mi-ați scris pe email, că acolo zăceau aceste noi comentarii ale dumitale. Ele apar cu sigla anonimului vârât pe veci la SPAM (fără atenționare, nu m-aș fi uitat pe acolo) Schimbă și dumneata sigla aia cu anonim - că tot la SPAM se vor duce în mod automat - de vreme ce ANONIM e la haznaua spamului băgat - și cale acolo a doua oară nu voi mai face.

    RăspundețiȘtergere
  3. Domnule Cicu, am citit toate episoadele - în ordine inversă, m-am bucurat că aţi fost prezent prin cele lumi bune literare şi că ne împărtăşiţi şi nouă din fericita întâmplare. Felicitări şi ... e bine că se dezbate, domnule!
    M-am oprit asupra acestui episod, datorită lui Dode :), care mi-a stârnit un zâmbet şi mi-a amintit de un fost elev la seral al mătuşei mele, care susţinea că formula acidului sulfuric este A.S (pre vorbele lui: "a mare, s mare"). Dar asta tot n-ar fi atât de grav ...

    RăspundețiȘtergere
  4. Florentina: Ai umor, ai sensibilitate, ești sentimentală în scris... ai încercat și poezie cu multă aderare la inima unora, ce mai vrei de la viață? Uneori rămân nostalgic după acea trecere într-o luntre pe Dunăre, dintr-o povestire abandonată doar într/o simplă povestire... unde, mai-mai că alunecai pe urmele Kirei Kiralina. dar, cine mai știe?

    RăspundețiȘtergere
  5. Va referiti oare la `Plasa monofilara`? Nu fiti nostalgic, ca cine stie, poate, poate... :)
    Cred ca n-ar trebui sa mai vreau de la viata, ci sa incep si a-i da.

    RăspundețiȘtergere
  6. Exact< Florentina: Începusei în PLASA... aceea, ceva gen Ștefan Bănulescu, ăla cu dropiile din câmpie... M/ar fi interesat o poveste mai amplă despre LUMEA de la Dunăre cu mitologia, ciudățenia și oamenii lor (e adevărat, mă gândeam la Panait Istrati, nu numai la Kira lui). Tu știi ce ai trăit atunci... păi, scrie!

    RăspundețiȘtergere
  7. Adevărul e că Istrati şi Bănulescu (descoperit mai recent), împreună cu Gala Galaction s-au lipit cel mai tare de sufletul meu de cititor. N-as îndrăzni să sper că voi călca pe urmele lor. Dar poate voi încerca, nu stiu când, să dezvolt ideea pornind de la Plasa monofilară. Mulţumesc de "bobârnac"! Dacă va fi aşa, vi se datorează.

    RăspundețiȘtergere