vineri, 28 februarie 2014

489. Proiectul literar: Antologia scriitorilor români contemporani... de la Piatra Neamț (5)

 1. Moment muzical.
 2. Poetul nemțean Emil Nicolae, cu secvențe dintr-un film biografic: despre LIS
 3. LIS își pregătește publicul pentru poezie.
 4. Poetul întors printre ai săi și poezia așteptată de public, ca pe trenul de la Cantonul 248.
 5. Cele cinci argumente, numărate pe degetele de la o mână: de ce e original LIS!
6. LIS-eu-Nicolae Ciobanu, în sala "festivităților" și dezlegărilor de vorbe alese de la finalul manifestării.


5. Cad îngeri dinaintea porţilor ferecate
         Motto:
         „Scrisul, o linie în zigzag: ce-i amintea de aţa morţilor”
                       (Din parcela K : Liviu Ioan Stoiciu)

    „Cel mai lung drum este drumul de acasă până acasă”, spunea Nichita Stănescu, făcând aluzie la Uliise – îşi începe AAG cea dintâi frază, la introducerea ce o face în prezentarea poetului Liviu Ioan Stoiciu. Şi argumentează: s-a lipit această sintagmă de poetul LIS care a plecat acum 60 de ani de aici, din zona Moldovei, pentru a reveni azi cu Poezia care l-a făcut cunoscut, din nou acasă. Poetul Emil Nicolae creionează sumar, un portret al poetului punctând câteva momente mai importante (pentru cei tineri din sală) din filmul biografic al vieţii poetului. Născut la Dumbrava Roşie de Piatra Neamţ şi continuă copilăria la Cantonul 248 din Adjudul Vechi. Diversitatea muncilor efectuate la tinereţe îi este specifică doar acestui poet. Îi atribuie o frază ingenios gândită: LIS este un poet de criză, al crizei proprii sau al crizei pe care a străbătut-o România în această perioadă de anormalitate iar poezia sa reflectă toată societatea şi nu are nici un aspect de normalitate, trasă ca o mănuşă peste întreaga gamă de trăiri, tresăriri şi  zvârcoliri. În poezia sa, permanent se interferează alte gânduri, important e să rămânem coerenţi pentru că poezia actuală pentru marele public (are în vedere tineretul majoritar din sală) este inexpresivă. Dimpotrivă, LIS (care îşi pregăteşte foile după care ne va citi) spune că Poezia română este la un nivel ridicat. Limba noastră nu este tocmai un handicap şi putem să dăm lecţii de poezie, azi, la toţi. În timp ce ne citeşte din poeziile mai vechi ori mai noi (de la „craterul platon” la „substanţe interzise” ori poezii mai noi, observ cum publicul a căzut într-o tăcere superbă „ca aripa zdrobită visând că va zbura” (cum scria o tânără poetă, recent, într-una dintre publicaţiile din provincie). Dar cine mai are ochi să se uite la ninsoarea de cuvinte care vine din pieptul poetului şi pe care urechile noastre le adună din puzderia de fluturi-cuvinte care zboară prin sală? Chiar cine, când fiecare îşi imaginează ce crede şi ce vrea el să-şi închipuie? Poetul? El crede că aceste cuvinte asemenea unor „hoarde nemiloase” (sintagma îi aparţine lui Gellu Dorian), adunate sub ochii celor care ascultă, în inimile care bat în sală, vor putea să salveze lumea, cum credea cu tărie Dostoievski, Mircea Eliade şi câţi alţii. Poezia citită de poet îmi întăreşte convingerea că în ea se regăseşte Lumea unui visător cu o structură psihică labilă, agresat de coşmaruri şi speriat de propriile stări de reverie asupra cetăţii în care trăieşte. Când LIS îşi ridică privirea de pe ultima foaie, suntem la capătul de acomodare cu misterul acelor semnale de poezie, unde imaginaţia este debordantă şi viziunile sale transformă scena evocărilor şi întâmplărilor epice, în buricul sau centrul Lumii. Se lasă tăcerea după rostirea ultimei piese iar înlăuntrul nostru e doar viscolul. La final este răsplătit cu meritate aplauze. Am observat, totuşi, cum unii dintre tineri, neavând răbdarea? (sau) pregătirea înţelegerii poeziei?, au părăsit tiptil-tiptil, sala. E rândul criticului DCE să ne „traducă” suprarealismul poeziei lui LIS. DCE crede că am asistat la un moment extraordinar, cu îngeri care cad dinaintea porţilor ferecate ale poeziei, în care un poet de vârf al literaturii române, în direct şi la oră de vârf a citit din textele sale mai vechi şi a venit şi cu poezii inedite. „Iată câteva accente care argumentează de ce-l consider pe LIS un mare poet român”, spune DCE: 1). Poetul face parte din grupul celor care reuşesc să exprime maximul, o lume largă în desfăşurarea diversificată în „spaţiul” poetic cel mai redus. 2). LIS a înţeles printre primii că fără intensitate poezia nu poate fi decisivă. 3). Poezia lui e scrisă la persoana I-a şi defineşte curajul a se investi total în actul poetic prin experienţa personală. 4). Din diversitatea registrelor folosite, poezia sa perforează toate statisticile şi orizonturile existentului şi nonexistentului. 5). Pe o întindere relativ redusă, şi o frazare frântă, în mod voit, poetul ne trimite deodată la un simultaneism total. Discursul său de o familiaritate evidentă, care-i aparţine numai lui, are ca rezultantă o poezie tăioasă care păstrează aura enigmaticului.  Şi, încheie spunând: criticul trebuie să lupte pentru notorietatea unui scriitor când îl simte original. De aceea, în cazul LIS, îşi poate permite să exprime despre poet, cu certitudine, că este unic şi mare ca poet fiindcă are toate trăsăturile umane exprimate în poezia sa. Scriitorul Nicolae Ciobanu (aflat la pânda aparatului său, până acum) salută prezenţa poetului de excepţie, a ziaristului, scriitorului, omului care s-a descătuşat în poezie într-un mod original, nemaiîntâlnit până la el. AAG arată publicului cartea dăruită de mine (Liviu Ioan Stoiciu: poezia şi subteranele ei), menţionând că „biograful” lui LIS, în persoana mea, se află prezent la manifestare, venit tocmai de la Buzău şi publicul va lua cunoştinţă cu poezia sa într-o viitoare manifestare „când îl vom invita, aici” la GT Kirileanu.            
      Ne deschidem supapele cuvintelor, mai apoi, la un pahar cu vin şi nişte fursecuri, strânşi în jurul invitaţilor, într-o sală spaţioasă şi ceva mai răcoroasă, pe treapta în care se situează judecătorii cetăţii: „Poate se schimbă/ guvernul. Poate apar îngeri… îngerii îngenunchiaţi între noi toţi/ manifestanţii… Manifestanţii din pământ bătut cu nuiele/ împletite şi acoperiţi cu paie. Mii de ocale,/ ulcele, străchini şi cănuţe, aşezate/ în cuptorul de ars” (din „substanţe interzise” - LIS).


                                                                 (sfârşitul evocării)

4 comentarii:

  1. Va îmbrățișez, mulțumesc pentru relatare - aveți un stil unic de a reține un eveniment public, nu pot decât să-mi scot pălăria în fața talentului și generozității dumneavoastră. Sunteți un cronicar entuziast, de mare onestitate. Continuați să mă uimiți, să vă dea Dumnezeu sănătate și inspirație, și să rămâneți același scriitor critic prețuit, de bază pentru mine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule LIS: "E o plăcere tot ce mi se întâmplă" - îi răspundeam scriitorului Dumitru Augustin Doman - pe blogul acestuia la data Joi 27 febr: la art. Proștii lui Rebreanu -, cu un vers din dvs., dintr-un poem dedicat lui Traian Coșovei, apărut prin revista ARGEȘ (parcă, unde am dat de o cronică la cartea mea NICIODATĂ PARODII... în nr. 2 (380) februarie 2014.
    P.S. Pe blogul lui Ioan Avram (26 febr, 2014 la art. USL a murit pusesem o postare, fiind un pic dezamagit de starea mea generală, pesimistă. Mi-a răspuns genial (medicament, ce mai): Cât timp există cel puțin un cititor mergem înainte...
    Și atunci mi-am făcut statistica blogului: Până în prezent: 36754 accesări (29820 România; 2013 Rusia; a689 America; 577 Germania; 297 Moldova; 207 Ucraina; 171 Regatul Unit; urmând Franța, Spania; Italia...) Iar cel mai citit nr. de pe blogul meu : postarea 377 - 3144 de km prin Grecia cu 268 accesări urmând postarea 393 - A unsprezecea mea carte cu 198 accesări. Dacă mă gândesc bine: media de 60 - 80 de accesări zilnice, mă îndreptățesc să merg și eu mai departe cum zicea Ioan Avram.

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumoasa prezentare, mester scriitorul. Multumesc pentru surpriza pe care ne-ati facut-o. Trebuia sa ramineti cu noi dupa eveniment, pentru a duce colocviul mai departe. Si la Bicaz, a doua zi, a fost sarbatoare. Data viitoare cind ajungeti, dati un semn din timp...

    AAG

    RăspundețiȘtergere
  4. AAG> "Nimeni dar nimeni nu-și are propria sa vârstă" - spunea poetul turc Fazil Husnu (cei doi de u, cu u de la umlaut). Așa că... voi fi la vârsta acelei chemări și voi anunța din timp. Până atunci: Salutările noastre, ale tuturor buzoienilor!

    RăspundețiȘtergere