luni, 10 februarie 2014

478. Poem de iarnă



Pastel cu poet, în iarnă

Întâi... mi-a dat un lin sărut
Înscris pe-un fulg de nea, în iarnă
Apoi s-a pus pe așternut,
Nea pe zăpadă, să se cearnă.

Și-a nins, și a tot nins – că-n zori
Nămeții albi erau cât casa
Doamne! - mă-ncerci, acum (ori-ori)...
Pe-aia cu coasa... cu mireasa!

De am crezut, cum mă uitam
Stând la fereastră, drept momâie...
Când mi-a bătut un cuc în geam
C-ar fi mai bine să îți scrie!

Așa că, Doamne, te întreb:
- Această muzică îmi scapă,
Și-n loc de rai îmi dai infern –
Iar gândurilor, le pui clapă?

În setea mea, m-ai învățat
Să nu mă mai opresc vreodată.
Chiar bănuind c-aș fi curtat,
Iluziilor de-altă dată.

De-aceea cred că m-am zbătut
Cu ura micșorată-n lume,
Că m-ai citit, cumva, pierdut...
Definitiv, printre postume.

                          Tudor Cicu


3 comentarii:

  1. Ce ganduri poate provoca o ninsoare, o ditamai ninsoare! Mi-a placut in plus si umorul fin...

    RăspundețiȘtergere
  2. Daniela: Poezia nu e numai o reprezentare a unor stări, ci și o interpretare a unor cugetări. Poetul se aruncă dinaintea flintei, cuvintelor, dar glonțul ei nu-l nimerește niciodată, de la început. De aceea, insistă... și, tot scrie. Altfel, la ce bun zbuciumul său? Întreb și eu, fiindcă, toți, aveți un alt răspuns.

    RăspundețiȘtergere
  3. La întrebarea lansată: Până acum a răspuns unul care hăhăie și rage la hăhăieli, ca un măgar, dar îl aștept și pe acela care behăie ca o oaie. Astfel, ciobanul mioritic își va întregi turma cu ajutorul unor alienați din neamul lui Pazvanoglu și Păturică.

    RăspundețiȘtergere