Cântecul de dragoste
al bunicului...
Nu v-au prins în plin câmp furtuni niciodată,
nu v-au dat roată stoluri de corbi ţipători?
Şi-acum mai aud, tot aud uneori
tropotul unui cal pe câmpia tărcată,
sub zarzării-nfloriţi, pe
când se tânguia mai mereu
cântecul de dragoste al
bunicului meu:
„De friguri zaci şi te scoli,
dar de asta zaci şi mori...
şi mori!”
Unde mai e noaptea, de
fulgere brusc sfâşiată,
cine pe calul cel roib s-ar
mai abate mereu,
acolo unde o fată poate
suspină din greu
şi aprigi luminiţe în ochi i
se-arată?
Iar vorbele spuse, ca talăngi
de aramă
sub zarzării-nfloriţi răsunau
fără teamă...
Mândru mai era bunicul în şa,
Mândru şi frumos ca un zeu!
Azi, sub cerdacul cel vechi,
doar mă-ngână
hulubul sălbatic, cu viersu-i
ciudat.
Din lumea aceasta bunicu-i plecat,
la zarzării plânşi, doar
norii se mână,
dar dinspre bolţi, sau
undeva-n empireu
răzbate cântecul bunicului
meu...
„De friguri zaci şi te scoli,
dar de asta zaci şi mori...
şi mori!”
(din vol. „Cântece la dairea”, 2008)
Domnului Tudor Cicu,
RăspundețiȘtergerevoi cauta cartile de poezie ale poetului Ion Gheorghe si le voi citi. In tinerete, dar a trecut ceva vreme de atunci, nu mi-a placut lirica acestui poet...Ce natarau eram pe atunci!(nu ca acum as fi mai breaz!). Pesemne ca poezia dlui Ion Gheorghe nu se adreseaza tinerilor...mucosi (asa cum eram eu pe atunci)!
Astazi, ce intamplare fericita, am gasit cartea dlui Tudor Opris ,,Istoria debutului literar al scriitorilor romani in timpul scolii (1820-2000)" si am aflat cum a debutat poetul Ion Gheorghe. In 1953, in revista ,,Tanarul scriitor", cu doua balade: ,,Palosul" si ,,Inima Bistritei". Dl Tudor Opris reda o strofa ,,din melodioasa oda intitulata ,,Tara mea" si aparuta in aceeasi revista un an mai tarziu:
N-am cantat cantec
spuzei de stele
Nici chiar iubitei,
nici mamei mele
Tara, doar tie
cant inaltai;
Apelor tale,
scumpului plai.
Rasfoind cartea - n-am avut timp sa o citesc pe indelete - am aflat un amanunt interesant: poetul Ion Gheorghe, redactor fiind pe atunci la revista ,,Luceafarul", i-a inlesnit debutul poetic elevului Mircea Dinescu (9 septembrie 1967), publicandu-i poezia ,,Destin de familie". Poezia lui Dinescu e atat de frumoasa si de matura in continut, incat ma voi osteni sa o redau mai jos:
Fiecare casa
Are mirosul sau de lucruri si oameni,
Oranduita si oranduiti in ea
Formam o familie modesta.
In camera mea descopar lucrurile
Asemenea orbului care vede prima oara.
Intr-un colt e incaperea bunicii
Care toata noptea cotrobaieste-n sertare,
Cautand fotografii ce nu exista;
Tablourile ma privesc mioape
Ca si batrana:
Intr-unul bunicul cu mustata sprijinita
In rama, in altul bunica si carja
Ce l-a inlocuit pe batran dupa razboi.
E cam nefireasca prezenta mea
Acolo unde doar praful
Capata sens statornic.
Vremuri vechi, peste care poate ca s-o fi asezat deja praful uitarii. Interesanta cartea dlui Tudor Opris, merita a fi citita.
Sanatate si spor in toate!
1.„Un poet ca Ion Gheorghe, un mare poet, este ignorat şi “uitat”, sau categorisit “nebun”, pentru consecvenţa principiilor sale, şi demersul lui absolut, în credinţa sa. Nu împărtăşim schema aceasta. Ca să-l înţelegi pe Ion Gheorghe trebuie recitită o întreagă generaţie” (scrise de poetul Ion Murgeanu).
RăspundețiȘtergere2.În al V-lea eseu, voi reveni la vizita mea, făcută poetului la Sărţeanca... etc.
3.Nu mă pronunţ în privinţa lui M. Dinescu. Am făcut un jurământ la 19 ani când Cezar Baltag l-a publicat (debutul cu „Sânt tânăr doamnă…”) în LUCEAFĂRUL (ce ani!): „În faţa acestui tânăr poet mă înclin. Las pana deoparte, eu nu mai am de ce scrie poezie”. Şi nu am mai scris mulţi-mulţi ani. (Deşi Jean Elena, profesoara mea de literatură din liceu – sora lui Jean Constantin – care făcuse facultatea de litere cu Labiş!, îmi spunea: rău faci!) Şi, singurul care putea să mă convingă că nu-i aşa (ciudat nu?), era chiar poetul Ion Gheorghe, când în 1976 îi călcasem biroul de la Luceafărul să-i prezint câteva poezii... (dar despre asta am mai scris şi probabil voi mai reveni).
După cum vedeţi, d-le Ştefan, am avut totuşi o şansă în viaţă. Poetul, pe atunci în vogă, nu mi-a dat-o. Asta nu mă împiedică, acum, să mă aplec asupra scrierilor sale şi să încerc să răspund la întrebarea (din titlul prezentării mele despre Ion Gheorghe)care e pe buzele multora.
Da, interesante randuri... Ma bucura faptul ca nu-i purtati ,,pica"
RăspundețiȘtergerePoetului...Fiecare avem in viata un ,,drum" al nostru: uneori, bun sau rau, e alegerea noastra, alteori...asa il meritam (o fi predestinarea!). Exista si o a treia varianta: sa aleaga altii pentru noi!
As fi citit, dar nu am in casa poezie de Ion Gheorghe (o sa caut la biblioteca). Am un cartoi, de peste o mie de file, pe care l-am cumparat la mare in anul 2000, Florin Sindrilaru, ,,Antologia poeziei romanesti culte". Pagina rezervata poetului Ion Gheorghe e goala, cu exceptia unei scurte mentiuni: ,,Spre regretul nostru, pe care ni-l exprimam si aici, poetul Ion Gheorghe a dorit - iar noi ii respectam dorinta - ca lirica domniei sale sa nu fie ilustrata in aceasta antologie". Atat. Pacat, dar asta e.
Sanatate va doresc!
D-le Ştefan: Cu cele trei cărţi "Elegii poetice"; "Sutrele şăranului Iancu Arsenie" şi "Concluziile senectuţii", plus cartea de critică şi investigaţie literară a lui Gheorghe Postelnicu "Opera lui Ion Gheorghe" îmi sunt suficiente, mie, pentru ceea ce mi-am propus: să descopăr câte puţin din whitmanianul şi "bolborositorul" Ion Gheorghe (omul, poetul, visătorul, ciudatul colecţionar de statuete litice etc...
RăspundețiȘtergereDin nou aveti dreptate.
RăspundețiȘtergereContinui sa va vizitez si sa va citesc.
Spor la scris si in toate!