267. Un poem pentru dumneavoastră (Balada copilului care şi-a pierdut oile)

Balada copilului  care şi-a pierdut oile

                                                 

La casuţa mică, de la ţară

Cu mulţi ani  în urmă, cît un veac...

Te zăresc măicuţă  stînd  în prag,

Aşteptîndu-ţi fiul, din cîmp, să apară.

Dus din zori copilul, e cu nişte oi

Noaptea-i  însă sumbră, stelele sunt reci

Si nu ştiu să vadă ochii-ţi  amîndoi

Că  în ei lumina, stinsă e pe veci.

Inima în pieptu-ţi, deja, era frîntă

Te gîndeai desigur la copilul tău

Impietrisei toată, c-ar putea fi rău

Glasu-ţi amuţise, nu ştia să plîngă.

Adormise bietul! Şi furat de-o carte,

Visele-l purtară spre tărîmuri noi.

Oile plecară, care într-o parte...

Si-aşteptau stăpînul, să le ia-napoi.

De teamă şi frică, bluza-i era udă...

Doamne, ce făcuse? De ce alt necaz?

Ar fi vrut să  plîngă, nu putea de ciudă

Lacrimi şi ţarînă, îi sălta-n obraz.

Si s-a-ntors acasă, singur, fără stînă...

Ai simţit aceasta, cum călca  spăşit.

Mai aud şi astăzi vocea ta ce-ngînă,

“Lasă, lasă mamă, lumea n-a pierit...”

Povestea, în lume, se repetă-ntruna

Cu-o mamă şi fiu-i, mereu şi mereu...

Dar copilu-acela, vă spun, am fost eu!

Insă, tu maicuţă, mă aştepţi şi-acuma.

(Din vol. „Cu marea în suflet”- 2005)