joi, 29 noiembrie 2012

267. Un poem pentru dumneavoastră (Balada copilului care şi-a pierdut oile)



Balada copilului  care şi-a pierdut oile
                                                 

La casuţa mică, de la ţară
Cu mulţi ani  în urmă, cît un veac...
Te zăresc măicuţă  stînd  în prag,
Aşteptîndu-ţi fiul, din cîmp, să apară.

Dus din zori copilul, e cu nişte oi
Noaptea-i  însă sumbră, stelele sunt reci
Si nu ştiu să vadă ochii-ţi  amîndoi
Că  în ei lumina, stinsă e pe veci.

Inima în pieptu-ţi, deja, era frîntă
Te gîndeai desigur la copilul tău
Impietrisei toată, c-ar putea fi rău
Glasu-ţi amuţise, nu ştia să plîngă.

Adormise bietul! Şi furat de-o carte,
Visele-l purtară spre tărîmuri noi.
Oile plecară, care într-o parte...
Si-aşteptau stăpînul, să le ia-napoi.

De teamă şi frică, bluza-i era udă...
Doamne, ce făcuse? De ce alt necaz?
Ar fi vrut să  plîngă, nu putea de ciudă
Lacrimi şi ţarînă, îi sălta-n obraz.

Si s-a-ntors acasă, singur, fără stînă...
Ai simţit aceasta, cum călca  spăşit.
Mai aud şi astăzi vocea ta ce-ngînă,
“Lasă, lasă mamă, lumea n-a pierit...”

Povestea, în lume, se repetă-ntruna
Cu-o mamă şi fiu-i, mereu şi mereu...
Dar copilu-acela, vă spun, am fost eu!
Insă, tu maicuţă, mă aştepţi şi-acuma.

(Din vol. „Cu marea în suflet”- 2005)

Un comentariu:

  1. Asasin de frumos!
    Mi-a venit să mă-ntind pe brumă şi-acolo să mă sting...



    Veşnica iubire a Mamei de Fiu, niciodată de tras la indigo, nici copy+paste...
    Ferice de Fiul ce-şi nemureşte (şi) astfel Mama!


    Un fiu neferice, Culai.

    RăspundețiȘtergere