duminică, 2 decembrie 2012

268. De veghe în lanul cu cărţi (Dumitru Dănăilă cu "Robul zarului")


Dumitru Dănăilă: cu „Robul zarului” – (sau) parabola omului aruncat de-a dura în viaţă.
                                                                                                                  

Robul zarului” apărut la Editgraph, 2012 (175 p.) – este romanul parabolă al omului devenit, încă de mic copil, sclav unui joc al zarurilor aruncate, în speranţa, că rezultatul lor îi vor dirigui, întrucâtva, destinul. Un fel de oracol de la Delphi, imaginat în banalele oase cubice. Pe parcursul desfăşurării evenimentelor, observăm, cu mirare, că, deşi, aflat în postura de împătimit al acestui mod de a-şi ghici destinul (ori viitorul), Cosmin Zisu – deşi iniţial acceptă rezultatele zarurilor – se desprinde de „prezicerile” oracolului său nedespărţit şi îşi croieşte, în final, calea adevărată în viaţă. După ce-i mor ambii părinţi, copilul Zisu, cel care obişnuia în momentele de cumpănă ale vieţii sale „să folosească zarurile în loc de bobi, de cărţi, de ghioc, de tot ce avea legătură cu ghicitul, cu viitorul”, este înfiat de unchii săi de la oraş, această rezoluţie, venită în viaţa sa, având să-l arunce în lumea necunoscută a oraşului tumultos, a luptei cu destinul ce i-l „arăta” când şi când: zarurile. Să-l cităm pe erou: „Să vedem ce va spune viaţa, de la ea ne putem aştepta la orice” (p.19). Aparent „pentru el, contează zarurile... (că) ... a devenit dependent de ele. A devenit robul lor... (că) ... decizia lor e sfântă” –, aparent, spuneam, deoarece un alt Dumnezeu, ocrotitor, neîmpăcat cu soluţiile zarurilor, îl va îmbrăţişa protector, în tot ceea ce va întreprinde. Astfel, eroul lui Dumitru Dănăilă, nu are destinul unui om învins (ori) la „mâna” zarurilor, ci bunătatea celor pe care viaţa îi împinge în faţă, evidenţiindu-i ca pe eroi ai timpului lor. Prima iubire abia ghicită din viaţa eroului nostru, are tăria de a-i pune în cumpănă întreg sistemul de gândire, de până atunci: „ce vină au ele (zarurile) dacă se învârtesc şi cad pe o parte sau alta? Vina e la tine, că asculţi de ele” (p.39). Datorită acestui sfat, eroul lui Dănăilă, pare a se trezi dintre „chingile” impuse de soarta ghidată de zaruri şi, după liceul pe care îl termină cu bine, urmează Facultatea de Construcţii de Maşini. O nedumerire, însă, tot rămâne în mintea înrobită a eroului: „nu înţeleg de unde au ştiut zarurile că o să se întâmple ceva neprevăzut şi Jeni o să plece departe”. Dar, munteanului „venit de-a dura într-o lume străină”, viaţa îi va oferi alte multe surprize. Aici, vigoarea stilistică şi planurile ritmice ale narării, evenimentele care se succed ca de la sine, au capacitatea să emoţioneze şi să ţină în priză cititorul. Mona (Ramona Cojocaru), blonda care ameţise cu nurii ei, toţi băieţii din cartier, reuşeşte să pună mâna pe eroul nostru şi să-l joace pe degete, după bunu-i plac, deşi, educaţia ei, şi caracterul total opus de al lui Cosmin Zisu, devine pe parcursul lecturii un semnal de alarmă pentru cititor. Jovialitatea, optimismul şi bunătatea sufletească a lui Cosmin Zisu, scoase oricând din „traista plină cu tinereţe”, îl detaşează net de toţi ceilalţi semeni, iar autorul pare a înclina către gândirea pozitivistă a eroilor lui Mateiu Caragiale, şovăind cu privire la veridicitatea celor arătate de zaruri, nu-i aşa?: şi zarurile înşeală la cântar! Dar, zarurile se dovedesc în continuare providenţiale: au dreptate când eroul ia decizia să se întoarcă din Braşov, ca inginer la Buzău, când i se arată incertă şi nepotrivită decizia de a se căsători cu Mona, ori când îşi verifică zarurile cu privire la soarta socialismului. Procesul împins la apogeu de tranziţia postdecembristă, ia acum locul, în viaţa eroului nostru. O altă lume, a urii între semeni, a interesului imediat, a minciunii spusă cu detaşare pe post de adevăr, ia locul celei vechi şi, eroului nostru, viaţa (după ce îi dă o lovitură neaşteptată în căsătorie), îi arată un alt orizont. Aici, simţim cu toţii (cititor şi lector) bunătatea şi căldura sufletească a naratorului, ce nu-şi poate lăsa eroul la întâmplare, în furtuna vieţii, pe mâna destinului trunchiat de semnele zarului. Ajungând la finele romanului, constaţi, că un nou love-story, optimist faţă de soarta eroilor din „În căutarea paradisului” (cel de-al treilea roman al lui Dumitru Dănăilă )- este şi acest al patrulea roman al său. Optimist, pentru că, de ce nu: „omul care câştigă cinstit va fi apreciat aşa cum se cuvine”, sau dacă încă nu e aşa, astfel ar trebui să fie, după gândirea Creatorului Suprem.     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu