Cântec
de legănat genunchii
(parodie după o poezie cu acelaşi titlu de Maria Banuş)
de Tudor Cicu
Să
nu ţipaţi, genunchii mei
Oricând duşmanul vă îndoaie
Vasile
mă făcea „Maytrei”...
Şi-afară
se pornise-o ploaie!?
Că
norii şi-ntre ei se-mpung.
Vă
vor lua poate, între ei
Arabi,
muscali... zmei între zmei
Parcă-ar
deţine, un buzdugan,
Cât
bradul nostru de rotund.
Să
nu ţipaţi genunchii mei
Când
le-oi desface-un geamantan
Să-ncapă...
oul lui Columb.
O, cât
am râs...
(parodie
după poemul cu acelaşi titlu de Mihai Beniuc)
de Tudor Cicu
O, cât am râs... dar
te duceai, duceai
Am râs şi dup-aceea beam indicatul ceai...
Şi ne-am adus aminte
şi de ţară
În timp ce şura ne luase foc
De n-o stingeau, cu
parpur de mătasă
Toţi pompierii
vorbei, la un loc...
Simţeai şi tu când
îţi spuneam că focul
Prin vântul serii
ce-ţi răsfira tot părul,
A noastră despărţire
– le făcuse jocul
Acelor, ce
minciuna-i, oare adevărul?
O apă ne desparte,
cât un ocean infam
Zadarnic, Doamne –
brazdă mai trăgeam
Şi, rimele-n poeme,
au doar zgură
De-ncerc a te striga
când tu mă strigi
Din rai ori iad?
Prin codrii cu ferigi.
Şi, totuşi... cât am
râs! Când te duceai
Sub zvonul care te-amăgea,
din iad în rai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu