395. O călătorie prin bloguri (2)

La „Cenaclul de LUNI”… într-o călătorie prin bloguri

Mereu o luăm de la început. Borna 0: alexstefanescupostaredactiei.blogspot.com/

Iată ce citim pe blogul renumitului critic la data de: luni, 4 martie 2013

„Ofer azil literar autorilor valoroși marginalizați” Redăm şi noi, câteva ceva:

1.  … despre colectia „Noul val” și despre invitația adresata scriitorilor „marginalizaţi” (scriitori de toate vârstele, aflați la prima sau la a zecea carte. Criteriul unic este valoarea textului. În colecția „Noul val”, am să public NUMAI cărți bune. În cuprinsul ei am să ofer azil literar autorilor valoroși care sunt ignorați sau respinși de rețeaua de relații atotputernică în azi în lumea cărţii) – spune Alex Ştefănescu.  2. Altui adresant, criticul îi taie din start macaroana: „Dacă scrieţi bine, am să vă includ, trecând peste modul abuziv în care vă purtați, dar trebuie întâi să mă conving că scrieți bine, nu e de ajuns să mi-o spuneți dv.

 3. Unei poete îi spune tranşant:  „Versurile dv. sunt bine scrise? Da. Dacă ar fi publicate, le-ar citi cineva cu pasiune? Nu. „Ceaiul se răcise, dar vesta ta îmi ţinea de cald. Călcam pe cer. Edenul este un oraş de câmpie, care nu rugineşte niciodată. Străzile sunt sticle în care nu stii ce mesaj găseşti, de aceea trebuie să mergi cu grijă. Locuitorii îşi aşază craniile la geam, printre muşcate. Lumina reflectă în toate direcţiile...// Până la trecerea peste calea ferată – vom scrie nefericirea fericirii...”  Puah! Ne dăm şi noi în spatele criticului spre a ne feri de astfel de mostre.  (adresa de e-mail la care îmi pot fi trimise textele. Iată varianta corectă: alex2108145@yahoo.com) – anunţă criticul.

Iar sâmbătă, 4 mai 2013: „Un scriitor nu povesteşte numai ce povesteşte, ci şi ceva în plus”

    Unui oarecare scriitor provincial, criticul îi răspunde: „Folosiți în proza dv. un limbaj golănesc. Știu că o faceți cu o intenție artistică, dar rezultatul e modest. În mod paradoxal, chiar și stilul cel mai deocheat devine până la urmă plicticos, prin repetare, dacă autorului îi lipsește (cum vă lipsește dv.) capacitatea de transfigurare a realității. Un scriitor nu povestește doar ceea ce povestește, ci și ceva în plus”. 

     Iar unui poet, tot din provincie: „Nu sunt versuri, sunt inepții: „Un sunet de bocanc viril/ clocotea în urma mea/ și-nainte de-a m-ajunge/ părul mi l-a răscolit/ când de ceafă mi-a lipit/ gâfâitul umezit” .

Răspundem noi: Cum să ocoleşti un asemenea blog? În plus, multe versuri (ce ar fi rămas obscure, dacă nu i-ar fi fost trimise criticului) - precum: „cuvintele care hrănesc pietrele − grăsimea lumii./ apele/ − furiei. dimensiunea a V-a;// − lipsesc furnicile. şi puii de vrabie./ şi cărţile. unele vechi” … şi dracu mai ştie ce, ne fac să ne spunem: uite, bă, că n-am pierdut timpul degeaba. Ca în poezia aia: „Un muncitor din Tecuci avea un motor/Care nu i-a folosit la nimic”.

. Borna 1. Gogea’s Vasile.blog

Împuşcată în cap pentru că vrea să meargă la şcoală!  Posted on iulie 12, 2013

  Doamne ce titlu!  Şi citim, apoi, următoarele: „Anul trecut, teroriştii au bombardat autobuzul care transporta elevele unui colegiu din Pakistan spre casă, iar 14 dintre ele au ars de vii. Supravieţuitoarele au fost transportate de urgenţă la spital, unde o nouă bombă a explodat, rănindu-i pe apropiaţii fetelor şi pe asistentele care le-au sărit în ajutor.

Uneori, din întunericul cel mai înfricoşător ţâşneşte şi cea mai vie scânteie de speranţă. După ce a trecut prin aceste clipe e coşmar, Malala a avut curajul să continue să militeze pentru dreptul la educaţie al fetelor din Pakistan. Deşi a fost împuşcată în cap de extremişti, tânăra în vârstă de 15 ani a reuşit să supravieţuiască…”

  Nu poţi să nu fii de partea lui V.G.  Dar cum? „…haideţi să arătăm liderilor lumii că milioane de oameni sunt alături de Malala şi să le cerem să acţioneze acum pentru a transforma coşmarul provocat de extremiştii talibani într-o rază de speranţă pentru copii din întreaga lume”.  Păi, haideţi! Acum. Şi pentru a-i noştri, când?

     Şi acum - o ştire care îmi atrage atenţia:  „Mirela Roznoveanu (prozatoare, jurnalistă şi istoric literar), care trăieşte de mai bine de două decenii la New York mi-a trimis cîteva fotografii din călătoria pe care o face în aceste zile prin sud-estul Europei noastre “obosite” (E. Husserl). De la graniţa dintre Macedonia şi Albania, de pe malul neverosimil de frumos al lacului Ohrid”.

Răspundem noi:   Aş vrea să-i spun doamnei Mirela Roznoveanu că pe 29 iulie 2013,  când mă voi afla pentru 11 zile la Halkidiki, pe braţul Kasandhra şi Sirhonia (în CO), am să ridic privirea spre zările unde se află Albania şi Macedonia, înspre acel  lac tectonic numit Ohrid, în Pen.Balcanică, situat la granița dintre Albania și Macedonia sau oraşul din SV Macedoniei,  Ohrid  (capitala Ţaratului bulgar de Apus în timpul lui Samuil). Să-i spun Doamnei Mirela, că îi salut şi de acolo urmele trecerii, aşa cum am salutat, întotdeauna, apariţia dumneaei, mai ales, ca redactor şef la Tomis, în 1972, când am debutat şi mi-a dat girul. Dar cine mă aude?

Borna nr. 2: dorintudoran.com

Postarea care îmi atrage atenţia: „Coşmar sau Clochemerle?„ (Cocomîrle)

by DORIN TUDORAN on MARCH 23, 2013

Spicuim următoarele: „Înaintea alegerilor pentru șefia PD-L, dna Monica Macovei a declarat, printre multe altele, “Eu sunt coșmarul lui Ponta, Năstase, Antonescu și Voiculescu.” Cred că afirmația dnei Macovei este adevărată. Există însă un adevăr ceva mai pregnant și, în ultimă instanță, mai puternic. El a fost dovedit de Convenția Națională a PD-L: Monica Macovei este, înainte de orice, coșmarul PD-L”. Ţinând cont de alegerile din PDL şi disputa Macovei, Blaga şi Udrea, până aici, nimic nou. Mai departe: „Ideile ei de lustrare/reformă morală a partidului au devenit din ce în ce mai nepopulare, nu doar în rândurilor emblematice pentru extracția partidului, (vezi Pinalti și ejusdem farinae), ci și în rândul “aristocraților” de partid care una spun, alta fumează. De preferință, pipă. Potrivit unuia dintre acești oameni foarte rafinați, “Soluția Macovei” ar fi fost potrivită ”ca nuca în perete”.

    Ca să vezi - şi să creadă şi staful PDL-ist!  Cum rămâne cu „dragostea exprimată public de preşedintele Băsescu, dar cu invitația “expresă” de a spăla putina…; discursurile fulminante și pline de “succesuri” ale euro-fiicei, EBA; hotelurile și breakfast-urile puse la dispoziție de soții Cocoș-Udrea etc”. Astea, amănuntele asta, am vrea să ştim şi noi d-le Tudoran. Dacă tot ne băgăm în albia lor cu rufe murdare… Păi nu?  Dar titlul! Titlul acela ciudat cu „clochemerle”? 

 Ne lămureşte tot D. Tudoran, cum era firesc: că vine de la „romanul satiric al lui Gabriel Chevallier,“Clochemerle” (1934).  (Primarul comunei/orășelului Clochemerle-en-Beaujolais, Bartélemy Piechut, îi mărturisește învățătorului Ernest Tafardel hotărârea de a construi un pisoar în mijlocul respectabilei localități. Urmarea este că distinșii ”clochemerlieni” se scindează vehement în ”pisoarofobi” și ”pisoarofili”.)

  Răspundem şi noi:   

Foloseam şi noi termenul de „cocomârle” şi nu ştiam de unde până unde. Gata, ne-am lămurit! Numele marelui pisoar îl știe toată lumea. Da, ce nu înţelegem? Păi, dacă au scindat alegerile în trei, de ce nu sunt tot trei denumiri distincte? Adică: pisoarofobi – pisoarofili şi – pisoarobreji. Că nu-s mai breji unii faţă de ceilalţi, nu? Câtorva pisoare mai mici li se vor reînnoi licențele la Bruxelles, Strasbourg etc. Altora li se vor oferi alte recompense, și ele tot ”pe măsura devotamentului”. Aşa, bre! Vorba turcului: ANADÎM! GHIORMEDÎM sân-sen? De ce nu? Dreptate până la capăt.

Borna 3: Inesvanda.blogspot.com (Pescar de vise)

O urmăresc de o vreme. Un blog dedicat poeziei. Ultimul poem postat:

Destin ferecat (14 iulie 2013)

„Oftează de iubire doi maci umbriți de temeri,

 Agonizând în arderi de doruri vinovate,

 Împart cu tine stele, neșanse și poveri,

 Mă doare dorul tău și eu te dor în toate.

 Aș vrea alt început fără de dar și poate,

 Aș fereca-n clepsidre secundele grăbite,

 Să nu-mi mai fii târziu în vise cenzurate

 Și abrogare-aș cere risipei nesfârșite.

 Respir în lipsa ta un cer fără culoare,   

 Îmi sunt străină mie, iar ție suferință,

 Ne sărutăm prin umbre bătrâne de-așteptare

 Și calde ploi ne spăla de-amara neputință.

 Eu te aștept iubire.Ți-am spus cât mi-e de dor?

 O lăcrămioară plânge între coperți de-album,

 Există vreo speranță în foc ucigător?

 Cer ultima clemență, un nou destin, alt drum!”

Răspundem noi:  I-am transcris poezia din acea plăcere a lectorului care mai găseşte câte ceva, pe ici-colo. Lângă versuri interesante, altele şchioape rău. Pesemne, dorinţa de a versifica, cu orice preţ (a rima în toate cele), îi pune vălul ceţos pe ochi, poetei. Versurile 3 şi 4 din strofa a treia se lovesc de auzul nostru, precum nuca în perete. Strofa a patra se dorea retorică, nu explicită, nici măcar enunţiativă. Poetei, cert, îi scapă unele amănunte de stil, de construcţie... Dar, parcă, mai poţi cere clemenţă într-un „destin ferecat”?

Borna 4. blogul lui LIS: liviuioanstoiciu.ro (oprit la 21 august 2012) continuă cu peste 640 comentarii majoritatea ale lui Radu Humor si Ciprian Hanganu sub pseudonimul> bucuresti22decembrie1989 (am si eu aici, după oprire, pe blogul sau, peste 37 comentarii)

De remarcat: LIS a revenit de două ori (doar în subsol) la comentarii odată pe 24 decembrie 2012 si a doua oară pe 20 febr 2013 să le mulţumească celor care continuă „lupta” pe blogul său:

O alta replica populara la evenimentele din tara ne posteaza în comentariul său din

16 iulie 2013, Radu Humor.

„Nori de ploaie se adună. Dinspre Cluj spre Odorhei.Unii vor să ne impună.Să jucăm cum cântă ei. Minţile au luat-o razna; Umblă zvonul deşănţat. Că-n Harghita şi Covasna. Vor să facă “stat” în Stat ! S-a udat de lacrimi pragul; În Cristuru e prăpăd!. Imnul românesc şi steagul. Nu se-aud şi nu se văd ! Crişul, Mureşul, Târnava. Poartă jalea în aval. Nesfârşită e gâlceava; Nu e linişte-n Ardeal. Munţii stau să răbufnească; Fierbe galbenul podiş!Vatra sfântă strămoşească. E tăiată-n curmeziş. Se anunţă o furtună. Cu efect devastator: Impostorii vor să pună. Pe cultură sigla lor. Atmosfera prevesteşte.Un pericol iminent! Tot ce sună româneşte. Capătă un alt accent. Graiul nostru plâns pe vetre, Legănat de cărărui, E lovit mereu cu pietre Ca un pom al nimănui…
s.a m.d.

De reţinut şi acest „Un comentariu anonim”.
“Să nu dăm vina tot pe Ceaușescu și pentru ce fac țiganii azi!!. Eu am lucrat cu țiganii, atunci, și în fabrică, ex la UZUC Ploiești și pe șantier. Lucrau în draci și făceau treabă bună. La Ploiești, lucrau in principal la forjă, tratamente, sculărie, etc. Erau mai buni ca românii. O sculă călită, lucrată de ei era de cea mai bună calitate. Pe șantier la fel; dar știau că toată lumea era cu ochii pe ei. Dacă unul fura ceva era dus la miliție, legat cu cătușe de calorifer și bătut până leșina.
Nu vedeai țigani pe stradă; îi lua miliția și-i trimitea la muncă. Nu de pușcărie le era frică ci de bătaia de la miliție. După ”revoluție” totul a luat-o razna.
Și nu din cauza noastră – ÎN PRINCIPAL – ci pentru că ne-au fost impuse numai lucruri care erau special făcute ca să ne distrugă.
La inceput imi venea să urlu.

Acum sunt insă liniștit, calm și aștept. Tot ce au pregătit pt noi se răsfrânge și asupra lor. Legea acțiunii și reacțiunii. Aceasta, cu aplicație în societate, a distrus și toate marile imperii ale lumii. Vestul a distrus acum tot lagărul socialist. Sperau ca tările socialiste a căror economie a fost distrusă să cumpere doar de la ele. Părea f. logic. Numai că s-a intâmplat altceva. Oamenii cumpără în principal de la chinezi iar ecomomia vestului a căzut la pământ. În plus și ei sunt invadați de asiațici și africani mai rău ca noi de țigani. Ăsta e un motiv pt care eu cred că există un Dumnezeu și sunt sigur că acesta ne va ajuta din nou, ca de altfel de fiecare dată când unii au vrut să profite de bunătatea prea mare a românului.

Acum altă țintă falsă, altă derută. Să schimbăm denumirea României în Dacia, ca să nu fim confundați cu țiganii. Nu e mai simplu să le spunem la țigani tot țigani ca și până acum. În Europa și America ei sunt denumiți ”gipsi”. Ei le pot spune în continuare tot gipsi dar noi trebuie să le spunem rromi. De ce oare??? Uneori am impresia că toată lumea, din SUA la EUROPA s-a unit impotriva noastră. Si România e distrusă sistematic, evident cu sprijinul guvernanților noștrii, printre cei mai proști și mai jigodii din ultimii 2000 de ani.”

Răspundem şi noi: Celor doi vajnici comentatori de pe blogul, abandonat temporar, al lui LIS le spunem de pe acum: s-o ţină ca în Sobieski şi românii. Până îi vor căra pe toţi, în spinare, când se va da semnalul de încetare, până atunci, cu siguranţă, cei doi, ne va uimi, în continuare, cu încrâncenarea lor. De la postarea lui Radu Humor, cea la care ne-am oprit cu atenţia, cei doi au mai postat alte 16 comentarii. Tot înainte, spre zori care nu prea se mai văd! Cât priveşte comentariul anonimului (sublinierile îmi aparţin), l-am reţinut şi noi ca tot Stan Păţitul cu acel „gipsi” care, mie unuia, mi-a marcat trecerea prin Corinthos de Grecia. Ce voi avea de întâmpinat şi de transpus pe coala de scris după 29 iulie, când mă voi afla la Halkidiki, rămâne de văzut.