La „Cenaclul de
LUNI”… într-o călătorie prin bloguri
Mereu o luăm de la început. Borna 0: alexstefanescupostaredactiei.blogspot.com/
Iată ce citim
pe blogul renumitului critic la data de: luni, 4 martie 2013
„Ofer azil
literar autorilor valoroși marginalizați” Redăm şi noi, câteva ceva:
1. …
despre colectia „Noul val” și despre invitația adresata scriitorilor „marginalizaţi” (scriitori de toate
vârstele, aflați la prima sau la a zecea carte. Criteriul unic este valoarea
textului. În colecția „Noul val”, am să public NUMAI cărți bune. În cuprinsul
ei am să ofer azil literar autorilor valoroși care sunt ignorați sau respinși de rețeaua de relații atotputernică în
azi în lumea cărţii) – spune Alex Ştefănescu.
2. Altui adresant, criticul îi taie din start macaroana: „Dacă scrieţi
bine, am să vă includ, trecând peste modul abuziv în care vă purtați, dar trebuie întâi
să mă conving că scrieți bine, nu e de ajuns să mi-o spuneți dv.
3. Unei
poete îi spune tranşant: „Versurile dv.
sunt bine scrise? Da. Dacă ar fi publicate, le-ar citi cineva cu pasiune? Nu.
„Ceaiul se răcise, dar vesta ta îmi ţinea de cald. Călcam pe cer. Edenul este
un oraş de câmpie, care nu rugineşte niciodată. Străzile sunt sticle în care nu
stii ce mesaj găseşti, de aceea trebuie să mergi cu grijă. Locuitorii îşi aşază
craniile la geam, printre muşcate. Lumina reflectă în toate direcţiile...//
Până la trecerea peste calea ferată – vom scrie nefericirea fericirii...” Puah! Ne dăm şi noi în spatele criticului spre
a ne feri de astfel de mostre. (adresa
de e-mail la care îmi pot fi trimise textele. Iată varianta corectă: alex2108145@yahoo.com) – anunţă
criticul.
Unui
oarecare scriitor provincial, criticul îi răspunde: „Folosiți în proza dv. un
limbaj golănesc. Știu că o faceți cu o intenție artistică, dar rezultatul e modest. În mod paradoxal, chiar și stilul cel mai
deocheat devine până la urmă plicticos, prin repetare, dacă autorului îi lipsește (cum vă lipsește dv.) capacitatea de
transfigurare a realității. Un scriitor nu povestește doar ceea ce povestește, ci și ceva în plus”.
Iar
unui poet, tot din provincie: „Nu sunt versuri, sunt inepții: „Un sunet de
bocanc viril/ clocotea în urma mea/ și-nainte de-a m-ajunge/ părul mi l-a răscolit/
când de ceafă mi-a lipit/ gâfâitul umezit” .
Răspundem noi: Cum să ocoleşti un
asemenea blog? În plus, multe versuri (ce ar fi rămas obscure, dacă nu i-ar fi
fost trimise criticului) - precum: „cuvintele care hrănesc pietrele − grăsimea
lumii./ apele/ − furiei. dimensiunea a V-a;// − lipsesc furnicile. şi puii de
vrabie./ şi cărţile. unele vechi” … şi dracu mai ştie ce, ne fac să ne spunem:
uite, bă, că n-am pierdut timpul degeaba. Ca în poezia aia: „Un muncitor din
Tecuci avea un motor/Care nu i-a folosit la nimic”.
. Borna 1. Gogea’s Vasile.blog
Împuşcată în cap
pentru că vrea să meargă la şcoală!
Posted on iulie 12, 2013
Doamne ce titlu! Şi citim, apoi, următoarele: „Anul trecut,
teroriştii au bombardat
autobuzul care transporta elevele unui colegiu din Pakistan spre casă, iar 14
dintre ele au ars de vii. Supravieţuitoarele au fost transportate de
urgenţă la spital, unde o nouă bombă a explodat, rănindu-i pe apropiaţii
fetelor şi pe asistentele care le-au sărit în ajutor.
Uneori, din
întunericul cel mai înfricoşător ţâşneşte şi cea mai vie scânteie de speranţă.
După ce a trecut prin aceste clipe e coşmar, Malala
a avut curajul să continue să militeze pentru dreptul la educaţie al fetelor
din Pakistan. Deşi a fost împuşcată în cap de extremişti, tânăra în vârstă
de 15 ani a reuşit să supravieţuiască…”
Nu poţi să nu fii de partea lui V.G.
Dar cum? „…haideţi să arătăm liderilor lumii că milioane de oameni sunt
alături de Malala şi să le cerem să acţioneze acum pentru a transforma coşmarul
provocat de extremiştii talibani într-o rază de speranţă pentru copii din
întreaga lume”. Păi, haideţi! Acum. Şi pentru a-i noştri, când?
Şi
acum - o ştire care îmi atrage atenţia:
„Mirela Roznoveanu (prozatoare, jurnalistă şi istoric
literar), care trăieşte de mai bine de două decenii la New York mi-a trimis cîteva fotografii din călătoria
pe care o face în aceste zile prin sud-estul Europei noastre “obosite” (E.
Husserl). De la graniţa dintre Macedonia şi Albania, de pe malul neverosimil de
frumos al lacului Ohrid”.
Răspundem noi: Aş vrea să-i spun doamnei Mirela Roznoveanu că
pe 29 iulie 2013, când mă voi afla
pentru 11 zile la Halkidiki, pe braţul Kasandhra şi Sirhonia (în CO), am să
ridic privirea spre zările unde se află Albania şi Macedonia, înspre acel lac tectonic numit Ohrid, în Pen.Balcanică, situat la granița
dintre Albania și Macedonia sau oraşul din SV Macedoniei, Ohrid
(capitala Ţaratului bulgar de Apus în timpul lui Samuil). Să-i spun
Doamnei Mirela, că îi salut şi de acolo urmele trecerii, aşa cum am salutat,
întotdeauna, apariţia dumneaei, mai ales, ca redactor şef la Tomis , în 1972, când am debutat şi mi-a dat
girul. Dar cine mă aude?
Borna nr. 2: dorintudoran.com
Postarea care îmi atrage
atenţia: „Coşmar sau Clochemerle?„ (Cocomîrle)
by on MARCH 23, 2013
Spicuim următoarele: „Înaintea
alegerilor pentru șefia PD-L,
dna Monica Macovei a declarat, printre multe altele, “Eu sunt coșmarul lui Ponta, Năstase, Antonescu și Voiculescu.” Cred că afirmația dnei Macovei este adevărată. Există însă un adevăr
ceva mai pregnant și, în
ultimă instanță, mai puternic. El a fost
dovedit de Convenția Națională a PD-L: Monica Macovei este, înainte de orice, coșmarul PD-L”. Ţinând cont de alegerile din PDL şi disputa
Macovei, Blaga şi Udrea, până aici, nimic nou. Mai departe: „Ideile ei de
lustrare/reformă morală a partidului au devenit din ce în ce mai nepopulare, nu
doar în rândurilor emblematice pentru extracția partidului, (vezi Pinalti și ejusdem
farinae), ci și în
rândul “aristocraților” de partid
care una spun, alta fumează. De preferință, pipă. Potrivit unuia dintre acești oameni foarte rafinați, “Soluția Macovei” ar fi fost potrivită ”ca nuca în perete”.
Ca să vezi - şi să creadă şi staful
PDL-ist! Cum rămâne cu „dragostea
exprimată public de preşedintele Băsescu, dar cu invitația “expresă” de a spăla putina…; discursurile fulminante și pline de “succesuri” ale euro-fiicei, EBA; hotelurile și breakfast-urile
puse la dispoziție de soții Cocoș-Udrea etc”.
Astea, amănuntele asta, am vrea să ştim şi noi d-le Tudoran. Dacă tot ne băgăm
în albia lor cu rufe murdare… Păi nu? Dar
titlul! Titlul acela ciudat cu „clochemerle”?
Ne lămureşte tot D. Tudoran, cum era firesc:
că vine de la „romanul satiric al lui Gabriel Chevallier,“Clochemerle” (1934).
(Primarul comunei/orășelului
Clochemerle-en-Beaujolais, Bartélemy Piechut, îi mărturisește învățătorului
Ernest Tafardel hotărârea de a construi un pisoar în mijlocul respectabilei
localități. Urmarea este că distinșii ”clochemerlieni” se scindează vehement în
”pisoarofobi” și ”pisoarofili”.)
Răspundem şi noi:
Foloseam şi noi
termenul de „cocomârle” şi nu ştiam de unde până unde. Gata, ne-am lămurit! Numele
marelui pisoar îl știe
toată lumea. Da, ce nu înţelegem? Păi, dacă au scindat alegerile în trei, de ce
nu sunt tot trei denumiri distincte? Adică: pisoarofobi – pisoarofili şi –
pisoarobreji. Că nu-s mai breji unii faţă de ceilalţi, nu? Câtorva pisoare mai
mici li se vor reînnoi licențele la
Bruxelles , Strasbourg etc. Altora li se vor oferi alte
recompense, și
ele tot ”pe măsura devotamentului”. Aşa, bre! Vorba turcului: ANADÎM!
GHIORMEDÎM sân-sen? De ce nu? Dreptate până la capăt.
Borna 3: Inesvanda.blogspot.com
(Pescar de vise)
O urmăresc de o vreme. Un blog
dedicat poeziei. Ultimul poem postat:
Destin ferecat (14 iulie 2013)
„Oftează de iubire doi maci umbriți de temeri,
Agonizând în arderi de doruri vinovate,
Împart cu tine stele, neșanse
și poveri,
Mă doare dorul tău și
eu te dor în toate.
Aș vrea alt
început fără de dar și poate,
Aș fereca-n
clepsidre secundele grăbite,
Să nu-mi mai fii târziu în vise cenzurate
Și abrogare-aș cere risipei nesfârșite.
Respir în lipsa ta un cer fără
culoare,
Îmi sunt străină mie, iar ție suferință,
Ne sărutăm prin umbre bătrâne de-așteptare
Și calde ploi
ne spăla de-amara neputință.
Eu te aștept
iubire.Ți-am spus cât mi-e de dor?
O lăcrămioară plânge între coperți de-album,
Există vreo speranță
în foc ucigător?
Cer ultima clemență,
un nou destin, alt drum!”
Răspundem noi: I-am
transcris poezia din acea plăcere a lectorului care mai găseşte câte ceva, pe
ici-colo. Lângă versuri interesante, altele şchioape rău. Pesemne, dorinţa de a
versifica, cu orice preţ (a rima în toate cele), îi pune vălul ceţos pe ochi,
poetei. Versurile 3 şi 4 din strofa a treia se lovesc de auzul nostru, precum
nuca în perete. Strofa a patra se dorea retorică, nu explicită, nici măcar
enunţiativă. Poetei, cert, îi scapă unele amănunte de stil, de construcţie... Dar,
parcă, mai poţi cere clemenţă într-un „destin ferecat”?
Borna 4. blogul lui LIS:
liviuioanstoiciu.ro (oprit la 21 august 2012) continuă cu peste 640 comentarii
majoritatea ale lui Radu Humor si Ciprian Hanganu sub pseudonimul>
bucuresti22decembrie1989 (am si eu aici, după oprire, pe blogul sau, peste 37 comentarii)
De remarcat: LIS a revenit de două ori (doar în subsol) la comentarii
odată pe 24 decembrie 2012 si a doua oară pe 20 febr 2013 să le mulţumească
celor care continuă „lupta” pe blogul său:
O alta replica populara la evenimentele din tara ne posteaza în
comentariul său din
16 iulie 2013, Radu
Humor.
„Nori de ploaie se adună. Dinspre Cluj spre Odorhei.Unii vor
să ne impună.Să jucăm cum cântă ei. Minţile au luat-o razna; Umblă zvonul
deşănţat. Că-n Harghita şi Covasna. Vor să facă “stat” în Stat ! S-a udat de
lacrimi pragul; În Cristuru e prăpăd!. Imnul românesc şi steagul. Nu se-aud şi
nu se văd ! Crişul, Mureşul, Târnava. Poartă jalea în aval. Nesfârşită e
gâlceava; Nu e linişte-n Ardeal. Munţii stau să răbufnească; Fierbe galbenul
podiş!Vatra sfântă strămoşească. E tăiată-n curmeziş. Se anunţă o furtună. Cu
efect devastator: Impostorii vor să pună. Pe cultură sigla lor. Atmosfera
prevesteşte.Un pericol iminent! Tot ce sună româneşte. Capătă un alt accent.
Graiul nostru plâns pe vetre, Legănat de cărărui, E lovit mereu cu pietre Ca un
pom al nimănui…
s.a m.d.
s.a m.d.
De reţinut şi acest „Un
comentariu anonim”.
“Să nu dăm vina tot pe Ceaușescu și pentru ce fac țiganii azi!!. Eu am lucrat cu țiganii, atunci, și în fabrică, exla UZUC Ploie ști și pe șantier. Lucrau în draci și făceau treabă bună. La Ploiești, lucrau in
principal la forjă, tratamente, sculărie, etc. Erau mai buni ca românii. O
sculă călită, lucrată de ei era de cea mai bună calitate. Pe șantier la fel; dar știau că toată lumea era cu ochii pe ei. Dacă unul fura ceva era
dus la miliție, legat cu cătușe de calorifer și bătut până leșina.
Nu vedeai țigani pe stradă; îi lua miliția și-i trimitea la muncă. Nu de pușcărie le era frică ci de bătaia de la miliție. După ”revoluție” totul a luat-o razna.
Și nu din cauza noastră – ÎN PRINCIPAL – ci pentru că ne-au fost impuse numai lucruri care erau special făcute ca să ne distrugă.
La inceput imi venea să urlu.
“Să nu dăm vina tot pe Ceaușescu și pentru ce fac țiganii azi!!. Eu am lucrat cu țiganii, atunci, și în fabrică, ex
Nu vedeai țigani pe stradă; îi lua miliția și-i trimitea la muncă. Nu de pușcărie le era frică ci de bătaia de la miliție. După ”revoluție” totul a luat-o razna.
Și nu din cauza noastră – ÎN PRINCIPAL – ci pentru că ne-au fost impuse numai lucruri care erau special făcute ca să ne distrugă.
La inceput imi venea să urlu.
Acum sunt insă liniștit, calm și aștept. Tot ce au pregătit pt noi se răsfrânge și asupra lor. Legea acțiunii și reacțiunii. Aceasta, cu aplicație în societate, a distrus și toate marile
imperii ale lumii. Vestul a distrus acum tot lagărul socialist. Sperau ca
tările socialiste a căror economie a fost distrusă să cumpere doar de la ele.
Părea f. logic. Numai că s-a intâmplat altceva. Oamenii cumpără în principal de
la chinezi iar ecomomia vestului a căzut la pământ. În plus și ei sunt invadați de asiațici și africani mai rău ca noi de țigani. Ăsta e un motiv pt care eu cred că există un Dumnezeu și sunt sigur că acesta ne va ajuta din nou, ca de altfel de
fiecare dată când unii au vrut să profite de bunătatea prea mare a românului.
Acum altă țintă falsă, altă derută. Să schimbăm denumirea României în Dacia, ca să nu
fim confundați cu țiganii. Nu e mai simplu să le spunem
la țigani tot țigani ca și până acum. În Europa și America
ei sunt denumiți ”gipsi”. Ei le pot spune în continuare tot gipsi dar noi trebuie să le
spunem rromi. De ce oare??? Uneori am impresia că toată lumea, din SUA la
EUROPA s-a unit impotriva noastră. Si România e distrusă sistematic, evident cu
sprijinul guvernanților noștrii, printre cei
mai proști și mai jigodii din ultimii 2000 de
ani.”
Răspundem şi noi: Celor
doi vajnici comentatori de pe blogul, abandonat temporar, al lui LIS le spunem
de pe acum: s-o ţină ca în Sobieski şi românii. Până îi vor căra pe toţi, în
spinare, când se va da semnalul de încetare, până atunci, cu siguranţă, cei
doi, ne va uimi, în continuare, cu încrâncenarea lor. De la postarea lui Radu
Humor, cea la care ne-am oprit cu atenţia, cei doi au mai postat alte 16
comentarii. Tot înainte, spre zori care nu prea se mai văd! Cât priveşte
comentariul anonimului (sublinierile îmi aparţin), l-am reţinut şi noi ca tot
Stan Păţitul cu acel „gipsi” care, mie unuia, mi-a marcat trecerea prin
Corinthos de Grecia. Ce voi avea de întâmpinat şi de transpus pe coala de scris
după 29 iulie, când mă voi afla la Halkidiki, rămâne de văzut.
"Revista" blogurilor (cîte 5 pe-o luni, deci!) e la a doua recoltă. Cunosc 3 din cele 5. Despre ale mele 3, ştiu de ce nu mai dau pe la unul; şi mai ştiu de ce nu pot intra pe altul... Noroc cu Dl Basile G., care încă mă mai suportă.
RăspundețiȘtergereDespre celelalte 2, iată că al Dlui AlexŞte-mi face cu ochiul, de parcă ar fi o tipsie de soreancă sfarogită de arşiţa bărăgană, numai bună de desprins de pe lujer, de pus la subsuoară... Şi, ca şi cum te-ai scărchina, să mai agăţi cu unghia un sîmbure, să-l spargi cu delicateţe (nu ca mărgelatu-ntre măsele!), numai între dinţii-lopăţele din faţă, să extragi cu vîrful expert al limbii sămînţa, apoi să-i lepezi în colb coaja... Ce va trosni iar, subt pingica tălpii goale-n care poţi stinge chibritul ce va sfîrîi a copită de cal, cînd i se ajustează, de către fierar, potcoava-ncinsă la forjă...
Nu, nu-l invidiez pe critic, ci-l empaticeşte compătimesc!
Aferim, Efendi Tudore!
Culai
Bădie Culai: Uneori, mă mai întreabă câte unul: când ai timp să scrii domnule? Serviciul îţi cere eforturi de altă natură, stupii de la ţară cu cerinţele lor. Acasă... ca acasă! Când mai ai timp să scrii domnule? Nu cunosc un răspuns sigur. Mereu mă gândesc în urmă, la anii copilăriei. De-acolo pesemne a început totul. Când aveam 10-11 ani, am avut o boală ciudată: zăream ciudăţenii care de obicei nu se văd de oamenii apropiaţi lui Dumnezeu, ori iubiţi de El, cum mă ştiam şi eu, iar mama m-a dus de mână şi a bătut disperată în poarta unui hoge turcesc. Acesta, de undeva din casă, a întrebat pe cel care se ocupa de curtea sa: “Dar ce este cu oamenii aceştia că nu înţeleg ei aproape nicio vorbă?” Mama i-a spus că fiul ei este “pe moarte” şi ar da orice să fie salvat. “Ţineţi atunci moartea departe de voi, dacă voi spuneţi adevărul.” Şi ne-a deschis casa lui, prilej cu care am intrat în casele lor (ale celor de altă credinţă) şi primul salut de o frumuseţe extraordinară auzit la ei a fost “AS-SALAMU alay-kum”, rostit mai uzual: sal‘aam aleykoum. Adică: pacea asupra voastră! Hogea cel bătrân mi-a luat mâna într-a lui şi mi-a trecut-o de la dreapta la stânga peste Coran şi peste acea scriere ciudată cu cârlige şi semne încâlcite pentru vârsta mea. Ceea ce am văzut, îndemnat de bătrânul hoge, m-a înfricoşat. L-a sfârşit i-a zis mamei: “El îşi dorea moartea înainte de a o întâlni, dar acum aţi văzut-o, aţi privit la ea cu ochii voştri. Nu v-a înfricoşat?”… Trec peste aceste amintiri cu durere. Poate ar trebui să mă întorc la clipele acelea şi să scot totul din ele. Nici eu nu ştiu ce trebuie făcut. De aceea oscilez şi tot caut în altă parte. Ca şi în aceste bloguri. Când văd cum însemnările despre călătoria prin Grecia, acei 3144 km... făcuţi, au până acum peste 200 de accesări, să mai dai pana deoparte?
RăspundețiȘtergerePatima Cetit-Scrisului, ca şi-aceea a Iubirilor au anotimpurile lor, nu de oameni dictate. Şi, de te-au "apucat" o singură dată, de nu mori, apoi trăieşti cu grele sechele.
ȘtergereMă bucură succesele Domniei-Tale, toate, de parcă ar fi ale mele!
Ţine-o tot aşa, că ai cu ce, Bre!
Culai
Mulțumesc pentru pomenire. Mulțumesc și pe această cale, totodată, celor ce-mi continuă indirect blogul, la Comentarii, e o experiență extraordinară... LIS
RăspundețiȘtergereIată şi-al 5-lea comment, la paritate cu revista blogurilori luniar-tudoriene:
RăspundețiȘtergereNu regret că - fără a-l fi parcurs - am metaforisit atîta de inspirat despre un blog.
Regret însă c-am dat peste ce-am dat şi deloc peste la ce m-am aşteptat. Deşi mare la propriu şi la figurat, blogul celui aici vizat este un Big niMic faţă de atîtea altele, ce nici nu se compară cu el. Asta, şi fiindcă ele n-au fost create doar pentru aflare-n treabă şi-a fi trendy... Ci, numai pentru că Acei Oameni au pus la temelia paginilor lor mult suflet, amestecate cu talent şi inspiraţie.
Îmi pare sincer rău pentru acel blog, dar autorul îmi face impresia omului rău ce stă pe şanţ şi-mpunge cu vorba-n trecători... Care, bieţii, s-ar fi aşteptat măcar la bună-ziua, pentru al lor (timid ori nu) salut.
Culai
Domnule LIS: Uimirea noastră, a celor care am crescut la flacăra cuvintelor, pe blogurile astea, de care vorbesc eu aici, fie că m-au luat în seamă, fie că nu, face parte din viaţa noastră. Mie mi-a adus multe satisfacţii, cum e aceea A SCRIERII ÎN DIRECT A UNEI CĂRŢI. Ştiţi la ce fac, aici, referire. E trist însă, când văd cum doi lupi sângeroşi au ajuns să pască iarbă pe un blog pe care n-a mai răsărit nici măcar troscotul. Unde erau palmierii de altădată? Un învăţat chinez spunea că nici o cetate (redută?) nu poate fi cucerită fără o complicitate din interior. Ca la Thermopile! Fără trădarea celui de lângă el, perşii nu puteau năvăli prin spatele eroului Leonidas, să-l îngenuncheze. Astfel de trădări de aur au mai fost, sunt încă şi vor mai fi! Normal ar fi, să ne întărească.
RăspundețiȘtergereBădie Culai: Tare dor îmi e uneori de blogul dumitale prăduit de arşiţa celor îndurate, de care vorbeşti dumneata într-o recentă scriere. Când eşti însetat, opreşti lângă ghizdurile unei fântâni şi ceri o cană de apă. Aşa-i şi cu aceste comentarii ale noastre, pe blogurile astea. Pe blogul lui Dorin Tudoran, am postat uneori, fără a mi se publica vre-un cuvinţel. Am ripostat, printr-un pamflet scris şi trimis pe blogul doamnei Mirela Roznoveanu, în Canada (vetiver2.blogspot.com - mi se pare). Doamne, ce naiv am putut fi! Cum, chiar credeam că are să mi-l publice? Doamna mi-a lăsat, mai apoi, la comentarii, diverse postări. Nu mi-a atras atenţia cu acea gafă. N-a suflat o vorbă! Ba, chiar s-a arătat interesată de cele scrise, pe blogul meu, despre prisaca şi casa mea de la ţară, dorind să stea câteva zile, acolo. Am refuzat-o politicos, deoarece, în pustietatea aceea nu-i pe atât de idilic cum o descriu eu. Floricele de scriitor, de! N-ai unde face focul pentru o frigare (eu îl fac în curte pe pietre), dar, de cineva, o persoană din sat, care să te ajute cu ceva pe lângă casă, chit că îl vei plăti. Nu există aşa ceva. Cu toate astea, noi ne simţim ca în "împărăţia" pe care rătăcise Făt-Frumos, de nu mai voia să se întoarcă acasă. Asta până într-o zi, când l-a apucat dorul de părinţi şi a plecat "o ţâră" să joace fripta cu Moartea. Cât priveşte acel nefericit "gypsi" atribuit prin călătoriile mele, n-am de ce a fi mâhnit: În America, s-au găsit unii să scoată şi din Mark Twain cuvintele "negru, cioroi, negrotei, garoi..." - pentru că, vezi Doamne, aşa dă bine politic. Când l-am întrebat pe bunicul, odată, dacă a suferit la Canal, unde a fost dus cu "japca" trădărilor de la acea vreme, mi-a spus: Nu nepoate, n-am suferit trupeşte, doar că m-a durut multă vreme inima, atunci şi după aceea, că, aici, acasă, mă vânduseră ei, ca pe Isus Mântuitorul, tot unul dintre ai lui.
RăspundețiȘtergere