10. Corinthul antic
Motto:
„Să
întrebăm doar un preot ori un zodier sau pe unul
Care-i de vise
tâlmaci, că şi visele vin de la Zeus”
(Homer: Iliada: C.1, v. 61-62)
Sosit acasă, mai deschid odată cartea lui Homer, cea care m-a însoţit în
călătoria aceasta. Cititorul care m-a urmărit are nevoie de această explicaţie.
„Fiule, puneţi în sinea ta toată priceperea minţii,/Dacă tu nu vrei să-ţi scape
din mână răsplata izbânzii”. (Iliada C.23 v. 310-311) Puţini sunt, printre oameni, cei care ating
malul celălalt, de drept al zeilor – în timp ce mulţimea cealaltă (ca şi noi),
aleargau pe malul celălat încercând să înţeleagă cine le-a ridicat puntea pe
care zeii, altădată, circulau fără paşaport, precum ni s-a cerut nouă pe
autostrada spre Olimp, acum un an. O, tu Minerva! Eu şi soţia, uitasem
buletinele la hotel. După ce poliţiştii au cerut, nuştiu ce date prin telefon,
ne-au dat drumul, fără nici un alt cuvânt, ori amendă. Primiseră, răspuns, că
nişte „uituci” ca noi, nu prezentau nici un pericol. Cântecul ce-l aprinsese,
cândva, pe aedul Homer, despre „Patima crudă ce-aheilor mii de amaruri aduse”,
învinsese. De aceea am invocat-o pe zeiţa Minerva, ce-l însoţise şi pe Ulise la
întoarcerea sa în Ithaca. (Horaţio, îţi trimit salutări. Mă bucur, întrucât
mi-ai dat prilej sa te citesc încă de pe vremea liceului). Homer mă îndemna să
aduc cuvenitele daruri timpului acesta: „Drept este, taică, ce-ai spus, că zeii
te-ajută pe tine/Dar lămureşte-mi, bătrâne, şi spune-mi curat adevărul”. Ce alt
adevăr aveam eu, în afara celor văzute cu ochii mei? Tu, cititorule, încă mai
stai la îndoială că Alexandru Macedon nu ţinea la căpătâiul său opera pe care
eu am tot amintit-o şi venerat-o: „Sufletul eu îţi cunosc şi ştiu că tu ai
pentru mine/Gânduri prielnice numai şi una suntem în părere” (C.IV v. 352-353).
Uite că mai trecem şi prin Arcadia din când în când, noi poeţii, spre a le
aduce aminte celor pentru care şi scriem, că atunci „când nu poţi prinde poezia
de picior... ţi-o-închipui lebădă şi tragi şi-aştepţi apoi zadarnic să
cânte”... cum scrie (mi-am amintit) poetul Gheorghe Dobre, din Slobozia. Pentru
a-ţi găsi un loc în cuvintele acestei patrii, numite de Nichita: Poezie – mă
simt ca o scrisoare de dragoste aşezată de vânt pe scutul Eladei. Îi auziţi
scrâşnetul armelor oprite în ovalul făurit de Hefaistos? Aproape de poezie sunt
marginile unde străjuieşte Dumnezeu. Noi ardem ca nişte torţe străjuind
cuvintele sale. Altfel, nu se poate. Iată că Teba (Thiva) prin care trecusem în
drum spre Delfi, care a înfrânt-o pe puternica Sparta, a fost distrusă de
Alexandru Macedon. Noi, acum, mergem spre Corinth-ul antic, aflat în Peloponez.
Peloponezul este locul de naştere al greciei moderne. Aici a început în 1821
Războiul de Independenţă. Peleponezul a fost nucleul noului stat grec înfiinţat
în 1830. Partea de nord est (spre care dorim a ne îndrepta şi noi) a fost
leagănul civilizaţiei miceniene cântate de Homer. Corinth, Micene, Argos,
Navplion, Tiryns, Epidavros... sunt ţintele noastre. Autostrada Atena-Patras,
spre Corinth, este aceeaşi care ne-a dus cu o zi înainte spre Delfi, dar, de
această dată nu mai facem la dreapta ci mergem drept înainte. Cred că am trecut
peste podul ridicat peste canalul Corint, lung de 6,3 km şi adânc de 80 m (sub
nivelul mării), lăţime 23 m, pe care aveam să-l admirăm la întoarcere. De la
înălţimea Corintului antic se zăreşte marea Ionică de-a lungul oraşului modern
Corinth, cu o privelişte panoramică superbă. Muzeul de aici, conţine mozaicuri
şi statui romane, vase şi multe ornamentaţii (vase ori frize) greceşti. Ne
atrage atenţia coloanele (şapte?, n-am numărat) rămase în picioare, din ceea ce
a fost, cândva, templul lui Apollo. Fântâna Peirene cu arcele şi colonada sa ne
atrage atenţia. Locurile unui mic odeon roman (cel mai renumit, aveam să-l
întâlnesc pe Acropole, construit de Pericle) sculptat în piatră, se pot vedea,
în clar, lângă urmele marelui teatru de 18000 de locuri folosit (citim din
inscripţionări) pentru luptele cu gladiatori. Îmi arunc privirile în jur:
muntele măreţ, în spatele nostru, în faţă -marea, iar aici (cred), Corinthul
era una din cele mai mari puteri antice ale Greciei. Acrocorintul, înălţat şi
întins pe o stâncă de 500 m deasupra Corinthului antic, cu imensele
fortificaţii, include elemente greceşti, romane şi turceşti. Se spune, acolo,
se afla una din cetăţile cele mai mari şi mai vechi din Peloponnese. Pe platoul
mare al acestui ansamblu arheologic, se păstrază ruinele templului Afroditei.
Facem ochii roată şi reţinem ceea ce este mai important: templul, teatrul,
gymnaziul, stadionul şi băile romane. Pe una dintre inscripţii (în lb.
engleză), citim că Hercule a răpus, prin aceste părţi ale ţinutului, leul din
Nemeea, după care, înveşmântat cu blana lui a plecat spre Micena. Pe anumite
vase, aflate în muzeu, cred că am văzut, pictate, anumite scene din lupta corp
la corp, a lui Heracle cu leul. În cinstea acestei biruinţe s-au organizat în
Argolida celebrele jocuri nemeice ce aveau loc la fiecare doi ani în sanctuarul
lui Zeus. Rubens, avea chiar un tablou intitulat „Lupta cu leul”. Suntem pe
urmele celui prin care, grecii idealizau forţa care înfrânge orice obstacol ori
rău iscat de natură. În drumul nostru trecusem şi prin Megara, unde se spune că
Hercule, orbit de Hera şi-ar fi ucis copii luându-i drept ciclopi. Sora sa din
Olimp, Atena, l-a îndemnat să plece la Delfi, unde Apollo prin gura Pythiei,
marea preoteasă, i-a transmis că trebuie să plece spre Micene spre a-şi primi
de la regele Euristeu cele 12 porunci. Şi, astfel, izbâvirea. Aşadar, la
Micene... spre Argos. Că şi visele noastre, nu-i aşa, vin tot de la Zeus.
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu