1. Primele gânduri.
Motto:
"... Eu sta-voi aici în Olimp pe o culme
Şi voi petrece privind..."
(Homer: Iliada - C XX, v.22-23)
În acest voiaj prin Grecia am
făcut multe fotografii. Instinctul de a conserva clipa, ne-a determinat a pune
la treabă aparatul foto.Va veni o zi când cel din fotografie te va întreba cine
eşti. Şi nu-ţi vei putea răspunde. Pentru că, nici nu ştii cine îţi va pune
întrebarea: tu, ori cel din imagine? Dar, vom fi fericiţi, că, şi el şi noi, am
ajuns pe undeva la capăt, şi nu am găsit porţile închise cu lacăt, cum ne sugera
Kafka. De fapt, nu interzise, cât închise de paznic, până când „CINEVA” ne va
întreba ce-i cu noi acolo, şi noi nu vom şti a-i răspunde de ce poarta aceea,
după spusele paznicului, ne era destinată doar nouă. Citindu-l cu atenţie pe Kafka,
doar atât mai vreau cititorule, să-ţi transmit: nu fac parte din cei cărora li
se povestea în copilărie, de către moşii săi, cum că o căpiţă de fân a luat-o
razna peste dealuri şi văi, iar ei, ascultători, nu se îndoiau o clipă de
lucrul acesta. Şi, asta, pentru că va veni o zi, în poezie, când scriitor şi
cititor nu vor mai încăpea amândoi în aceeaşi fotografie. Şi, abia atunci, vom
înţelege blestemul celor care ne-au azvârlit împreună, scrib şi cititor, pe o
singură targă. Dar, cum nimic nu-i întâmplător, în lumea în care trăim, căutând
(meteahnă de critic, veţi spune), ceea ce nu trebuia căutat, ceea ce nu trebuia
contemplat, şi nici admirat, n-am înţeles (o vreme), cât anume, şi mai ales ce,
trebuia postat în slava celui mai limpede şi mai temerar gând care mă încearcă
blagian şi pe mine acum. Şi, pesemne în drumurile făcute, se va găsi şi cârtitorul
de nas, care le va tămâia mormintele, până când şi surzilor le va zornăi ţărâna
în oase. Aşa că (neapărat!), voi atrage cititorul meu către aceste „aiureli”
comentate din mersul maşinii, încercând să desfăşor împreună cu el, ghemul care
ne va scoate din labirint. Un labirint al nimănui! Şi, mamă, mamă, abia va mai
răsuna ecoul sufletului, în noi, când vom pricepe că lucrul care nu ai vrea să
se afle, nu trebuie spus nimănui! Ce gol trebuie să fie în sufletul unora,
dacă, după ce te vor citi, nu vor şti, decât, cum ar putea ei, să-ţi pună pielea pe băţ.
Bun (re)venit! Sper că plimbarea în Grecia a fost de bun augur şi că v-a inspirat. Aştept episoadele următoare, măcar şi pentru a le compara cu impresiile mele despre ţara de care eram îndrăgostită încă înainte de a o vedea.
RăspundețiȘtergereFlorentina: Mulţumesc de interes pentru acest voiaj > Chiar am citit cu atenţie, expozeul literar, prin Grecia (cu precădere, mânăstirile), făcut de tine. Din păcate, nu mânăstirile erau ţelul meu. O să vezi pe parcursul a celor 12 episoade scrise în Grecia (din păcate, internetul nu mi-a permis a le publica, decât acum la întoarcere), că ţintim, în scris, altceva! Fiecare completează, în felul lui, ceea ce nu a găsit la celălalt. Asta nu înseamnă că n-a trăit la aceeaşi intensitate, fiecare secundă! Trăirile tale au fost de altă natură... eu, trăiesc în altă, mlădioasă a omului limbă ce poate să-ndruge multe de toate...
RăspundețiȘtergereAm aşteptat cu emoţie această revenire din Grecia, tărâm drag sufletului meu dar pe care, oricât l-am jinduit, nu-l văzusem defel, până în 2009, primăvara... Am făcut atunci un drum cu autocarul până la Atena, iar de acolo, imediat, continuarea cu maşina logodnicei lui Andrei, până în Peloponez, la Nafplio-Tolo. Am relalat pe blog, cu numeroase fotografii... Au mai fost de atunci încă două călătorii: la nuntă, în septembrie 2010 şi la botez, în martie-aprilie 2013. În tot acest timp, am absorbit prin toţi porii frumuseţea Eladei, despre care e prea puţin să spui că e frumoasă, sau magică, pentru că este Unică. Acum, de-ar fi să privesc pe fereastra autocarului, la prima oră a dimineţii, voi spune fără putinţa de a greşi: suntem deja în Grecia! Privind fotografia postată de prietenul scriitor Tudor Cicu, la începutul relatării sale, spun fără ezitare: nu se putea debuta în relatarea acestei călătorii cu o imagine mai grăitoare, emblematică pentru ceea ce reprezintă Elada. Avem aici totul: Egeea care pătrunde adânc în teritoriul Greciei, de-ai spune că e vorba de vreun lac mai extins, ci nu este decât un golf foarte adânc, de exemplu cel care ajunge la Lamia... Este ţărmul cu ambarcaţiuni, sunt costişele despădurite, abrupte, modelate în calcare, în marmoră uneori, necultivabile, făcând din Grecia una dintre ţările cele mai defavorizate agricol - ceea ce explică migraţia lor în întreaga mediterană şi mai departe încă... Sunt culmile golaşe, unde urcă uneori turmele de oi, mânate apoi spre Balcani, spre Carpaţi. Transhumanţa... Culmi adesea cu petece de zăpadă, învăluite în nori grei, ascunzând lăcaşul Zeilor olimpieni. Şi este, peste toate, acest cer inimitabil, cu mulţimea de norişori pe care-i generează marea, curenţii, diferenţele mari de altitudine, pe distanţe mici, de la ţărm spre vîrfurile montane. Acum nu mai urmează decât ca Scribul, plasat în mod norocos şi inspirat sub astă imagine elocventă, să ne depene povestea călătoriei sale iniţiatice, - altfel cum? Căci nu interesează decât călătoriile care ne prilejuiesc uimitoare revelaţii cu privire la lumea din lăuntrul nostru. La drum, prietene!
RăspundețiȘtergereDevotat, Lazu
Poetului şi scriitorului Ion Lazu (cum se vede), Pelopenesia nu-i este străină. Navplionul (Nafplio), despre care face, aici, scriere, ne-au încântat şi nouă, ochii. Voi scrie despre acestea, la timpul lor. Nu-i cunosc acele descrieri la care face referire, dar,cum fiecare pasăre ciripeşte pe limba ei, şi eu, voi glăsui precum îi ceream (în cel text care urmează)preaalesei şi măiastrei ciripitoare.
RăspundețiȘtergereMulţumesc, domnule Lazu! Atât cât mă va înmuia în "aurul cuvintelor", peniţa, voi scrie despre tot ce mi-a ieşit în cale. Tot "alergând după o himeră" (cu ILIADA sub pernă), sper să fi ajuns la ceea ce mi-am propus. O, zei!...