joi, 11 iulie 2013

393. A unsprezecea mea carte.


Se vede treaba că nu s-au jumulit destule gâşte pentru pene (cum se zice c-ar fi rostit Gogol al Rusiei), de vin şi eu, iaca, pe capul domniilor voastre cu o nouă carte de poveşti (BALAURUL MĂRILOR), ce-i drept „mai muritoare” ca cele ale maestrului Ispirescu, ori ale „ceahlăului” nostru din ţinuturile Moldovei, Mihail Sadoveanu. Gogol şi Sadoveanu! Cât de mult i-am îndrăgit în copilărie! Acum câţiva ani, când am descins şi eu, prima oară, la hanu Ancuţei, am realizat că, şi doar aflat pe acele meleaguri, nu ai cum să nu faci legătura cu misterul ce ţi l-a transmis, cândva, Mihail Sadoveanu prin scrierile sale. Eu n-am apucat a vedea umbra balaurului sadovenian prin părţile Moldovei când am făcut un tur al mânăstirilor de acolo, dar m-am oprit la Hanul Ancuţei şi am rememorat în gând întâlnirea de taină dintre o ţigancă şi un înspicat la sprânceană şi chipeş la trup românaş, pe acolo unde era cândva o fântână străjuită de câţiva plopi… Şi am scris acel „Cântec ţigănesc de dragoste”, din vol. „Cântece la dairea”, 2008. Imaginea acelui Mitrea Cocor mi-a rămas vie în memorie, de nu m-am putut debarasa de ea, chiar atunci când, după revoluţia din 89, împreună cu tata, am refăcut hotarele parcelelor sale de pământ, şi am scris povestirea „Calea tăcerii”. Da, pe mine Sadoveanu m-a inspirat în scris, deşi, suntem două călimări cu cerneluri diferite. Ori de câte ori caut, prin mulţime, cu ochii, pe cineva, îmi sună în urechi vorba sa tărăgănată ca de clopot (timbrul său inconfundabil din „Sara pe deal”): "- Labiş, aişi îi?" (întâmplarea petrecută după demascarea şi scoaterea din partidul comunist a tânărului Labiş, căruia autorităţile, o vreme nu putea să-i facă mai nimic, deoarece Sadoveanu, ca bun prieten, se interesa mereu de el). Oare îl mai citesc tinerii noştri, din ziua de azi, pe Mihail Sadoveanu? I-au citit „Serile în cătunul de lângă Dikanka” a lui Gogol? Dacă da, atunci cu siguranţă, mă vor citi şi pe mine, că, nu numai cărţile acestora să le fi fost „pâinea şi sarea” lecturilor lor. De nu o fi aşa, un bob zăbavă! Nu v-a şti nimeni că am trăncănit şi eu speriind oamenii cu stafii şi cai verzi ca-n minunile săvârşite prin vechime, dar nici n-or şti tinerii noştri cât de plină de încântări şi desfătare e prisaca de unde mi-am depănat eu poveştile.


P.S. Ajuns aici (şi îmi cer, pe această cale iertare de la cititorii mei), voi mai reveni doar în zilele de „luni” (prima zi a începutului de săptămână), cu „o trecere în revistă” a blogurilor vizitate, a unui (fel?) de „Cenaclul de Luni” al blogurilor. Până când „arşiţa” verii va trece...    

4 comentarii:

  1. Felicitări! Repede se arătă balaurul din mare. Au poate stătea de mult să se arate. La mai multe cărţi, la mai mulţi cititori şi la mulţi ani (inclusiv de scris)!
    Cenaclul de luni? Hm... sună interesant, chiar dacă cineva s-ar putea să vă acuze că v-aţi inspirat :)) Oricum, aşteptăm cu interes, şi cenaclul şi... poveştile.

    RăspundețiȘtergere
  2. Solidar cu toţi cei care-l firitisesc pe Scriitor pentru al 11-lea copil literar!
    La cît mai mulţi aşa copii... din flori de gînd şi simţire!

    Cum să nu-ţi placă de aista Tatar, care dă şcoală de cultură universală şi română exprimare multor (bieţilor!) filologi de azi care grăiesc papagaliceşte, după pattern-urile unor "şcoli! ce nu ne reprezintă!
    Dar, cum deja am făcut abuz de semne de !(5, cu aista), Punct pun.

    PS: Cine a cetit din Sadoveanu, Alecsandri, Creangă, Hogaş, I.I. Mironescu şi nu a trecut, măcar o dată prin locuri de ei pomenite, îi doresc să ajungă a trece!...
    Eu, privilegiat ca trăitor al acelor meleaguri, tot nu mă satur de ce văd, oricînd m-au dus drumurile pe acolo: voite sau întîmplătoare călătorii. Desigur, am ratat Ipoteştii, însă nu Ieşii, compensînd neîmplinirile cu virtuale, imaginare pelerinagii.
    În Bacău, datorită nu numai lui Bacovia, intru de fiecare dată cu tristă strîngere de inimă. Fiind un fel de placă turnantă a căilor mele prin viaţă Bacăul şi mahalalele sale, aproape că amputate, extirpate de de un Centru Istoric, orice ar susţine localnicii oficiali.
    Culai

    RăspundețiȘtergere
  3. Florentina: prin această carte, am lăsat loc de "răsad şi-arătură" (cum scrie Homer -C.VI, v.195), pentru ca de aceste roade să aibă parte şi cititorii. Mă gândesc(?) că, odinioară, eu însumi alergam călare pe măgar, cale de 6 km pentru a-mi procura cartea ce se voia citită. Până la a se exprima despre carte (unii critici), voi răbda şi ziua şi noaptea bătaia de ploi şi de vânturi, aşteptând veşti.

    RăspundețiȘtergere
  4. Bădie Culai: De aici din Crângul Buzăului (ia aminte, că-s dobrogean -han tătar,na! - ), voi fi ca Febos Apolon, ce n-avea mânie pe el şi nici biciul din mână nu-i zbura, în luptele de la Troia. Tatăl ceresc mă trimise la ai mei, să le dau o povaţă. Sper să fi închis în "cetate!, între nori bubuind, din aprinsa pucioasă, balaurul. De nu, v-or scrie alţii, acele poveşti "mai muritoare", gândite de mine, aici! Cu cei din "OLIMP", eu nu-s bucuros să mă-ncaier.

    RăspundețiȘtergere