miercuri, 13 iunie 2012

177. Cronica acestui anotimp... (V)



  Chiar dacă Grecia pierde, dragostea e prezentă. (pamflet)      

  1. A început campionatul european de fotbal. Chiar dacă Grecia pierde, dragostea e prezentă pe stadioane. Iar agitaţia din ţară a încetat, semn că votarea a trecut. Prezenţa de peste 60%, nu se datorează puşcăriaşilor, care şi ei au fost prezenţi la votare, ci cu totul altor cauze şi toate pe fondul de nemulţumire în masă. Bine că PP-DD a luat doar 10%. Credeam că avem mai mulţi „barbieni” agitaţi precum moleculele browniene, printre noi. Cel mai tare a ajuns la Deveselu. Suntem în siguranţă! Acum, după pierderea puterii, politicienii PDL ca într-o frescă de Goya, se dau pe spate şi spun: „Doamne! Ce am mai prostit poporul acesta!”. Am uitat – se vede că nu citim îndeajuns – că somnul raţiunii naşte monştri.
  2.  Ilici e nemuritor! Sugestia mi-o transmite, cine altul decât un alt brownian al televiziunii precum Robert Turcescu, care încă mai crede că va câştiga PDL. Cineva ar trebui să-i arunce în cap o găleată cu apă să se trezească. Sau mai bine, lăsaţi-l aşa! Va fi mereu prezent la rubrica „mortul zilei” a lui Radu Banciu de la ora 11 de pe B1 TV.
  3. După alegerile astea, nu se mai aude mai nimic despre Elena Udrea. Se spune că ar proba un cal alb şi că-i tare ocupată. Cineva, însă, e tare curios, dacă antrenamentul îl face pentru „înainte” sau „după”, cum ne-a demonstrat Nuţu Cămătaru cu acel cal negru ca pana corbului. Păi cum aşa: nu mai e „lumina învierii” cum plusa Roberta Anastase, ori „motorul” PDL-ului, „soarele care răsare doar la Bucureşti”, „ora exactă”, „blonda de la Golden Blitz, că „nici mama când trăia” (după unii) nu merita atâtea epitete… ptiu, ptiu, ptiu, dar astfel de „urdori” ale unei societăţi lovite de dambla, doar pe vremea Elenei Ceauşescu se întâmpla. Cât p-aici să schimbăm imnul adormirii şi să băgăm oda proslăvirii.
  4. Partidul (e vorba aici de PDL) a salvat ţara şi a plătit azi la urne – spune „plici de aici” adică, cel care i-a luat pe bucureşteni drept nişte muşte bune de plesnit. Aşa o fi, că 16% , rezultatul său în alegeri, e un semnal de alarmă, nu? Nu sunt de partea celor care critică tot, de la stânga la dreapta. Din contră, vin şi vă zic vouă: lăudaţi-i pe oamenii politici, vă vor aduce beneficii. Prestaţia lor pe ecranele televizoarelor noastre, ţine de hainele cele noi ale împăratului din povestea la care ei (politicienii) nu au fost prezenţi.
  5. Se repetă istoria alegerilor. Boc s-a culcat pe locul 2 şi s-a trezit pe locul 1. Acesta a dormit cu sticla de Red Bull la cap. Ferească Dumnezeu de mai rău! Simte oare preşedintele că bufniţa de pe acoperişul Cotrocenilor va lăsa curând cuibul gol şi ouăle clocite? Sau e doar ecoul apropiatei debarcări?
  6. Pacienţi îngroziţi iau cu asalt spitalele. Se aude că agitaţia se datorează ţânţarilor care atacă România. Presimţim că în curând va intra în funcţiune scutul de la Deveselu. Alerta e maximă. Dar, cum să te protejezi de ţânţarii cât un bou de mare, care ne desfigurează copiii? Propun copiilor noştri, datul de-a „uţa-uţa”, când tu când eu… între Ponta şi Băsescu, până vor cădea bolovanii… prima fiind Elena Udrea care şi-a dat demisia de la şefia PDL a capitalei. Acum e ca Platini după ce a pierdut Mondialul din ’86.
  7. Toate se amestecă în aceste zile. Vorba păcătosului adevăr grăieşte! Cel din Piatra-Neamţ, tocmai scoase pe gură nişte vorbe: „Nemernicii ăştia de la putere…” Şi era vorba de ai lui. Avem treabă, n-avem treabă, ce ne pasă? Toţi întreabă şi avem de lucru, nu? D-na Ţurcan spune : „Colegii de la PDL…” de parcă ar aduce pe ordinea de zi problema gândacului dăunător de colorado, care strică acum şi atmosfera de la TVR. Mulţi însă insistă pe contribuţia populaţiei căreia i s-a impus taxa radio-tv. cei de la Electrica, care încasează aceste taxe în numele TVR, ştiu că doar 30-40% din populaţia plătitoare de facturi de energie, plătesc aceste taxe, iar din agenţii economici, nici 10% nu sunt plătitori. Şi nimic nu-i deranjează că din total factură, doar energia îi interesează. Asta ca să facem lumină deplină în problema respectivă. Şi o ultimă ştire: opt elevi au ratat examenele la BAC întrucât au încercat să copieze la proba orală, deşi proba orală era facultativă! Chestiunea, chiar e bizară! Dar ei, au fost totuşi prinşi copiind. Doamne, ce au mai prostit poporul acesta!    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu