186. Cronica acestui anotimp... (Noi mizăm pe împreună)

Noi mizăm pe împreună  (pamflet)

1. Odată cu arestarea lui Adrian Năstase, părea că  a căzut Sistemul Democratic al Aroganţei şi Sfidării instaurate de democraţia originală de după revoluţie şi impuse poporului român. Ar fi fost un început la care toate forţele politice ar fi urmărit să nu ne abatem de la această nouă direcţie la care să fi convenit cu toţii. N-a fost să fie aşa. Destinul nostru pare a fi altul. Stafia împuşcatului are alte planuri cu noi. Omul care s-a aruncat în calea glonţului plecat aşa ca din întâmplare prin biblioteca lui Adrian Năstase, a ajuns o ştire în batjocura şi cinismul comentatorilor de televiziune. Televiziuni care împing această întâmplare până la exasperarea urechilor noastre. Cel mai negru în cerul gurii, burul de la servicii secrete, Robert Turcescu, încă mai scoate pupeze şi coţofene din şăpcălia sa de colonel „câştigata” peste noapte, şi asistăm după o săptămână de la evenimente, la tocat în continuare nutreţ la o masă în doi. Murătura care are acru şi în galoşii de coafeză a Justiţiei (faceţi-ne hatârul de a nu-i mai pronunţa numele), ne-a demonstrat încă odată, că dacă Patapievici i-ar da pe mână o mitralieră (cum sugera într-un articol despre români), asta n-ar ierta pe nimeni. Scuipăm în sân, ca la vederea filmului cu Drakula făcând sex în cavou.
2. O imensă tristeţe pentru această ţară, tot ce se întâmplă cu neamul acesta, impus să asiste la telenovele după telenovele, după ceea ce s-a întâmplat cu nelămurita tentativă de suicid a lui A.N. Suntem în planuri paralele şi diferite de ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în casa Năstase. Mulţi îşi dau (vrei-nu vrei) cu părerea, că aşa dă bine la români. Suntem un popor asmuţit împotriva propriilor semeni. Ciorile lui Hitchock bezmetice, asmuţite asupra unor ciori bacoviene de pe craca cimitirului, lipsesc deocamdată din acest decor sinistru. Presimt că pentru tot ce ni se întâmplă nouă românilor, stafia împuşcatului va turna în continuare filmul acesta, până când „cineva” – persoană importantă, de! - va plăti ca un torţionar de rând.
3. Aţi urmărit vreodată o cârtiţă argintie de deşert, vânând noaptea termite, furnici şi alte gângănii nocturne? Intraţi pe OTV şi veţi vedea, mai totdeauna, două astfel de cârtiţe, dialogând tet-a-tet, cu toate simţurile pregătite, în căutarea prăzii. Aşa ceva nu se poate rata. E un spectacol pe care n-aveţi voie să-l rataţi pentru că în curând li se vor stinge lumina ce li s-a dat ca pomană, săracilor.
4. Dezvăluiri la nivel de ghicitoare „moştenitoare” ale celebrei mama Omida, vin pe tunelul de scurs informaţii între şeful de la DNA şi reprezentanta justiţiară a PDL la Parlamentul European. Multă vreme ne-am întrebat cine este cucuveaua de pe ţigla Cotrocenilor şi n-am putut da un răspuns. Răspunsul l-am găsit vizionând „Naţional geographic”, unde am văzut cu ochii mei, cameleonul ieşit dimineaţa la soare pentru a-şi încărca bateriile în vederea atacului de peste zi. Cât de curând va face un pas greşit şi-i vom auzi ţipătul final. Aşteptăm până îi va creşte bretonul cucuvelei, ca rămasă fără vedere, să facă şi acel pas aşteptat de cei de jos, muritorii de rând.
5. Haiducul vorbitor de la OTV, are în minte ecuaţia palpabilă a tot ceea ce se petrece la toate televiziunile: Elodia este scenarista care a pus la cale „ca pentru români”, povestea tentativei de sinucidere a fostului prim ministru. Ai dreptate măi Barbule (pe care, unul dintre cei aflaţi în direct cu intervievatorul ot(ră)v-ist, i se pişa fix, pe freză); uită-te în ochii noştri şi promite-ne că o vei aduce şi pe Elodia în direct, să mărturisească odată cuvintele tale magice „aşa e!”
6. Ştiaţi? Eba se mărită la toamnă. E clar! Se vor umple atunci, televizoarele noastre de sida. Marinarul suprem îşi spune rugăciunea, seara, împreună cu mama cenuşăresei. Ea a moştenit credinţa (avută şi de Dostoievski, în „Idiotul”) că-l va salva pe „motănel” al ei de la apropiata suspendare şi vor tăia împreună tortul miresei. Cu sau fără lăutari, vom fi şi noi martorii evenimentelor (sper să mai apucăm, dacă nu ni se mai înscenează câte ceva).
7. Dar a venit şi ziua de marţi (ziua în care legase Păcală vaca, de copacul promisiunilor), când după un ocol prin spitale şi televiziuni telenovela noastră a luat sfârşit. Adrian Năstase merge, în sfârşit, la puşcărie. România poate să meargă mai departe. Încotro? Noi mizăm pe împreună. Dar, atenţie! Procesul acela absurd gândit de Kafka într-un roman celebru, va continua pe pielea a milioane de români, supravegheaţi de sâsâitul şarpelui… „Dotoore!”. În difuzoare veţi auzi însă, un hămăit, hăhăit… care sună ca dracu!