184. De veghe în lanul cu cărţi... (Lidia Irina Maria Bighei)

Lidia Irina Maria Bighei: Umbre şi întrebări care duc încotro, fiecare

Cartea ce mi-a fost dăruită, pentru a lectura „câte ceva” (spunea cel ce mi-a înmânat-o), continuă proza şi lirismul, pe linia autorilor care scriu, fie pentru un Jurnal intim, fie ca observaţiile unui simplu cetăţean al lumii să ajungă la cititorul de pretutindeni. Lidia Irina Maria Bighei (învăţătoare pensionară de prin părţile Cislăului de Buzău) nu este o visătoare – chiar dacă scrie proză şi poezie cu gândul la vremuri apuse -  dar, nici prozatoarea ce ar putea meşteri povestirea cu resurse, pentru a fi cel puţin interesantă, ca orizont stilistic şi tematic. Se dovedeşte a fi doar un bun cunoscător (narând fluent) al omului şi un iubitor al lui. Cartea „Înşiră-te mărgărite!... (proză şi versuri), a apărut la Ed. AncaPrint, 2012. Ni se mărturiseşte (prin glasul autoarei), a fi cam a şaptea carte, în ordine cronologică. Nu am luat cunoştinţă de celelalte. Aceasta, cuprinde un număr de 16 povestiri cu tematici diverse, grupate pe capitole: 1) „Povestiri cu caracter ştiinţific” (din care „Povestea maramei de borangic” îţi răsare dintre celelalte proze, ca o frunză haihue ce-ţi întoarce în timp, amintiri care au lăsat amprente la acele vremuri când se petreceau toate acestea. 2) „Descrieri” – ce pornesc pe urmele descrierilor făcute de Calistrat Hogaş, prin munţii noştri. 3) „Chipuri dragi” – cu o tulburătoare amintire despre „Fata neichii”-, o bătrână cunoscută pe vremea când autoarea se afla în gazdă, în acei câţiva ani de început de învăţământ la o şcoală de la ţară...  4) „Întâmplări, amintiri...” povestind (celor care n-au apucat acele vremuri, în „Amintiri din anii colectivizării”) episoade dintr-o sbuciumată epocă a trăirilor în satul românesc de prin anii 1960-1962... şi 5) Despre „Premoniţii”. „Înşiră-te, mărgărite!...” este o carte simplist de scrisă, în care autoarea a aşternut rânduri cu prea multă sensibilitate, şi (spune editorul) „de fapt strigătul Liei nu este altceva decât dorinţa după o lume perfectă”. Autoarea, se adresează îndeosebi, elevilor din învăţământul primar şi celor câţiva interesaţi, din învăţământul gimnazial (mai cu seamă, am zice noi, celor dragi şi apropiaţi dintre prieteni), pentru a le oferi câteva informaţii despre producerea mătăsii, albinărit, geneza peşterilor, lumea satului, (apusă odată cu colectivizarea), dar mai cu seamă despre oameni, iubirea de semeni şi fiinţe necuvântătoare, şi neţărmurita măreţie a unor vremuri ce a prins omul între două anotimpuri în descompunere. Dar, din toate aceste bijuterii intime, ca un fir roşu, te încearcă un gând: cât timp e viaţă, e şi speranţă!