Doamnă
trec şi eu…
Strig prin trup, tu stii bătrîne surd şi mut cu tîmple spîne
Cum ecoul, fără milă îmi întoarce şoimii-n zbor?
Doamnă, prin elicea morii, trec, dar nu şi cel din urmă
Peste care ghimpi de ghiaţă vor sufla ucigător.
Doamnă, trec şi eu pe ape, gol, cu tălpile crăpate
Cu icoana poeziei ferită de
fum de seu
Iată, păsările negre, vin cu aripe de ceaţă
Picurînd pe cumpeni grele, sîngele lui Dumnezeu.
Şi-mi spun grav: - Tu ochi de vidră, leagă-ţi rana din
clepsidră
Timpul îşi retrage colţii încercaţi de mult nisip
Cine rostul întrebării va ciopli ca-n piramidă
Să dezvăluie pe cruce, adevărului un chip ?
(Din vol. „Cu marea în
suflet”, 2005)
Oftez...
RăspundețiȘtergereNu pot nici mai mult, dar nici mai puţin, la o aşa de completă lirică sfîşiere.
Am povestit ceva, în "Liviu Ioan Stoiciu - Poezia şi subteranele ei", cum în 1975 cu câteva poezii (printre care se afla şi aceasta de faţă), am urcat la biroul poetului Ion Gheorghe, la Luceafărul. Poetul m-a citit atent şi s-a oprit loa această poezie:"Acesta e drumul tău! Dacă vei scrie ca aici, înseamnă că ai găsit cărarea, altfel nu, deocamdată..." Mi le-a întins anunţându-mă din priviri că mai are şi alte treburi. Nu mi-a promis nimic în plus. Dar, de ce am debutat în volum atât de târziu... hei!, asta e o poveste pe care am s-o scriu cândva. Fiindcă amintirea unei aşa întâmplări e dureroasă şi tare încurcată, prietene Culai!
RăspundețiȘtergere