Sonata la pian
Cunosc un ţărm de
mare cu trestii lîngă ape
Unde demult, o fată
cu chip copilăros
Plecase să
culeagă şi muşchi şi scoici de mare
Dar nimeni nu mai
ştie, cîndva să se fi-ntors.
Vuieşte şi azi
marea ca o dorinţă veche
Si luna-i plimbă
voalul, naiadelor pe mal
Cînd craii
lumii-n noapte ( treceau), ce mai pereche!
Alături de
domniţe, la neştiutul bal.
Departe, unde
cerul se unduia sub ape,
Pescari ca-ntr-o
fîntînă… din vest la rasărit,
La somoni dau cu undiţi, veghind să nu le scape
Si-a nopţii,
felinare, scîntei de jar, cernit.
Dar, mari
talazuri muşcă din ţărmuri fără teamă…
Ca un popor de
fluturi, ce-n ziduri se izbesc.
Furtuna se porneşte şi-i gata să ia vamă,
Corăbiilor – care
-, prin lume rătăcesc .
O vrajă, aici, se
leagă; în noapte cai de mare
Cu coamele de
sare din ape se desprind
Si veacuri după
veacuri, o rază călătoare,
Va mai găsi
poeţii, pe ţărmuri rătăcind.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu