Epistolă celui
nenumit
Nu te-mpăuna cu gîndul c-ai sădit cîndva un pom;
Cînd păşeşti aceste trepte, rugămintea să ţi-o faci
Pitulat în aste rînduri ştiu ce simţi şi-atunci cînd taci
Şi umblînd pe-aceste ţărmuri, prinos inimii să dai
Ca atunci cînd baţi cu teamă chiar la porţile de rai.
Poeziei, ţărm de vrajă am
visat să-i pun în rondCa la apele morgane, vara, hăt la orizont!
Am cîntat caişii, merii, prunii, floarea de gutui
Dar ca valul spart de coastă pier în dragostea dintîi
Şi culcat cu-n braţ sub capu-mi, ochii ţintă către bolţi
Am sculptat cu gîndu-aiurea ne’mplinirile din sorţi
Părăsind aceste rînduri să nu uiţi măcar în parte
Că atingi şi viaţa mea, cînd atingi această carte.
(Din vol. „Cu marea în suflet”, 2005)
Tandră Prefaţă.
RăspundețiȘtergereMi-aduce aminte de Petre Dulfu, la al său Păcală, cu tot cu Isprăvi... Parcă l-am cetit într-o altă viaţă, şi pentru copiii de azi, mai tari la jocuri pe calculator, decît la căţărat în copaci.
Multe feste ne mai joacă internetul! Din citeva entere... pentru aducere titlu mai aproape de text, a fost modificată poezia: Acum aceasta era forma din carte. Da, d-le Culai! copilăria, dar mai ales "neîmplinirile sorţii" mi-au dictat scrierea acestei poezii... Primele 2 versuri au fost scrise pe un album cu picturi de Brueghel cel batrân, dăruite unei fete... aveam 22 de ani pe atunci şi se întâmpla pe ţărmul mării, restul au venit ca dureri... dupa decesul fiicei mele în 2002, la numai 22 de ani, când a plecat printre îngeri. Aşa e viaţa! Nu se termină cu nimeni, după ce ne vom duce şi noi...
RăspundețiȘtergere