vineri, 1 iunie 2012

171. Dintre sute de catarge... (Sorin Şaguna)



                                  „O nouă generaţie de fapte

Cu „Dumnezeu pentru o clipă” 190 pag., apărută în 2008, buzoianul Sorin Şaguna, adolescentul de 20 de ani, ne încânta cu o nouă carte de poezie (a treia), iar strigătul sau nu ţinea de vârsta la care tentaţia declaraţiilor ar părea uşor declamatoare: „grăbiţi-vă/versurile mele nu mai au loc în foaie!”. E mai curând glasul ce răsbate dintr-o vârstă francă, impetuoasă, declarativă, a unei noi generaţii de fapte, prin care poetul adolescent Sorin Şaguna „pictează versuri”. Sorin Şaguna se află cu siguranţă în „dulcele pierdut” al poeziei, iar strigătul său e al unui poet format. Îşi simte vocaţia poetică precum odinioară exuberantul poet Nicolae Labiş, atunci când se bate cu armele cuvintelor să-şi croiască un drum propriu în poezie: „am aripi de zeu în trupul uman de visare” şi „nu sunt ce nu se ştie...sunt o nebunie...nu sunt ce sunt, sunt ce nu ştiu nici eu”; poate de aceea nu îi este frică, îşi învinge incertitudinea şi o spune răspicat „ştiu cine sunt...şi ce nisip am în clepsidră”. Când spune: „versurile mele au fost păcălite de amintiri amoroase” e zgomotos!. Doar n-ar trâmbiţa tot timpul „cuvinte răspândite peste tot cât vezi cu ochii/de la un cer la altul...definindu-mi zborul” pentru că voi n-aţi mai vedea, cum el, poetul, trece prin cer, acolo unde „trupul meu lipit de cer...plânge uşor, aproape stins”. Există profunzime în gândurile risipite prin poemele lui Sorin Şaguna: „timpul nu trece...noi trecem!/în eternitate paşii se vor regăsi”. Iniţial (în „Apus de infinit”-2006) poetul venise cu un „morman monstruos de vise” din „pustiul de suflet” al adolescentului gata pus pe harţă cu toată lumea. Ca mai târziu (la numai un an - 2007) să ne dea a doua carte de poezie „Pur tu...”, unde tematica textelor este specifică vârstei sale poetice: dragoste, analiză interioară, cosmogonie poetică, iubirea de Dumnezeu , de Iisus şi Sfânta Fecioară şi cam atât. Cităm: „am devenit praf pe acele/momente ce acum par cărţi”- cum se spovedea în poemul „uitat”. De astă dată (cu „Dumnezeu pentru o clipă”) e mai precaut, pentru că „lumea se uită, nu înţelege, se miră”. Acum, are „plăcerea zborului spre zarea de uimire”. Acesta e poetul Sorin Şaguna; ţine să atragă atenţia cu tot dinadinsul, pentru că el trăieşte pe alte coordonate ale simţirii: „alung spaima, ucid firescul, cultiv nebunia...”. Se visa un nou Hamlet al scenei de mâine! Şi – spre exemplificare - chiar există o premoniţie rimbaldiană la Sorin Şaguna, în Poem fără nume): „merg singur pe malul altei vieţi/plimbându-mi înaripatele versuri/Suntem o familie fericită” sau „vând lacrimi negustorilor/pe nimic...” iar „cerul coboară spre nebunia mea drumuri”. În raniţa de soldat a poemelor lui Sorin Şaguna (poetului cu fitilul gata aprins la un întreg arsenal de idei), cititorul va găsi multă muniţie din „dulcele pierdut” al poeziei. Sorin Şaguna e încă tânăr. Un tânăr poet, despre care Marin Ifrim spunea, că „avem de-a face cu un poet de cursă lungă”. Eu cred că plusa o carte prea mare. Fiindcă studenţia, actoria (mai ales scena), îl va alunga dinaintea foii de scris, pentru o altă scenă a vieţii. Şi, încă mai sper să mă fi îndoit când spuneam toate acestea.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu