„O nouă generaţie de fapte”
Cu „Dumnezeu pentru o clipă” 190
pag., apărută în 2008, buzoianul Sorin Şaguna, adolescentul de 20 de ani, ne
încânta cu o nouă carte de poezie (a treia), iar strigătul sau nu ţinea de
vârsta la care tentaţia declaraţiilor ar părea uşor declamatoare:
„grăbiţi-vă/versurile mele nu mai au loc în foaie!”. E mai curând glasul ce
răsbate dintr-o vârstă francă, impetuoasă, declarativă, a unei noi generaţii de
fapte, prin care poetul adolescent Sorin Şaguna „pictează versuri”. Sorin
Şaguna se află cu siguranţă în „dulcele pierdut” al poeziei, iar strigătul său
e al unui poet format. Îşi simte vocaţia poetică precum odinioară exuberantul
poet Nicolae Labiş, atunci când se bate cu armele cuvintelor să-şi croiască un
drum propriu în poezie: „am aripi de zeu în trupul uman de visare” şi „nu sunt
ce nu se ştie...sunt o nebunie...nu sunt ce sunt, sunt ce nu ştiu nici eu”;
poate de aceea nu îi este frică, îşi învinge incertitudinea şi o spune răspicat
„ştiu cine sunt...şi ce nisip am în clepsidră”. Când spune: „versurile mele au
fost păcălite de amintiri amoroase” e zgomotos!. Doar n-ar trâmbiţa tot timpul
„cuvinte răspândite peste tot cât vezi cu ochii/de la un cer la
altul...definindu-mi zborul” pentru că voi n-aţi mai vedea, cum el, poetul,
trece prin cer, acolo unde „trupul meu lipit de cer...plânge uşor, aproape
stins”. Există profunzime în gândurile risipite prin poemele lui Sorin Şaguna:
„timpul nu trece...noi trecem!/în eternitate paşii se vor regăsi”. Iniţial (în
„Apus de infinit”-2006) poetul venise cu un „morman monstruos de vise” din
„pustiul de suflet” al adolescentului gata pus pe harţă cu toată lumea. Ca mai
târziu (la numai un an - 2007) să ne dea a doua carte de poezie „Pur tu...”,
unde tematica textelor este specifică vârstei sale poetice: dragoste, analiză
interioară, cosmogonie poetică, iubirea de Dumnezeu , de Iisus şi Sfânta
Fecioară şi cam atât. Cităm: „am devenit praf pe acele/momente ce acum par
cărţi”- cum se spovedea în poemul „uitat”. De astă dată (cu „Dumnezeu pentru o
clipă”) e mai precaut, pentru că „lumea se uită, nu înţelege, se miră”. Acum,
are „plăcerea zborului spre zarea de uimire”. Acesta e poetul Sorin Şaguna;
ţine să atragă atenţia cu tot dinadinsul, pentru că el trăieşte pe alte
coordonate ale simţirii: „alung spaima, ucid firescul, cultiv nebunia...”. Se
visa un nou Hamlet al scenei de mâine! Şi – spre exemplificare - chiar există o
premoniţie rimbaldiană la Sorin Şaguna, în Poem
fără nume): „merg singur pe malul altei vieţi/plimbându-mi înaripatele
versuri/Suntem o familie fericită” sau „vând lacrimi negustorilor/pe nimic...”
iar „cerul coboară spre nebunia mea drumuri”. În raniţa de soldat a poemelor
lui Sorin Şaguna (poetului cu fitilul gata aprins la un întreg arsenal de idei),
cititorul va găsi multă muniţie din „dulcele pierdut” al poeziei. Sorin Şaguna
e încă tânăr. Un tânăr poet, despre care Marin Ifrim spunea, că „avem de-a face
cu un poet de cursă lungă”. Eu cred că plusa o carte prea mare. Fiindcă
studenţia, actoria (mai ales scena), îl va alunga dinaintea foii de scris,
pentru o altă scenă a vieţii. Şi, încă mai sper să mă fi îndoit când spuneam
toate acestea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu