250. Cronica acestui anotimp... (Lupul, capra şi cei trei iezi cucuiaţi)

Lupul, capra şi cei trei iezi cucuiaţi

   (poveste suprarealistă, auzită de la un unchiaş pe un pat de spital)

II.

   Îi lăsă capra să-şi spună fiecare versiunea lui şi să-şi mai tragă răsuflarea, apoi, luă din sipetul cu descântece, câteva floace din părul unui câine găsit mort la margine de drum şi le arse deasupra iezişorilor într-un pahar cu apă neîncepută, să le descânte de deochi. După ce băţul de chibrit sfârâi în pahar, învârtindu-se în apă de trei ori, capra încheie cu descântecele. Şi, mirosind ea ceva, în vorbele iezişorilor, şi bănuind ca ispravnic în toată tărăşenia asta, pe cumătrul lup, îşi luă broboada din cui, şi lipa-lipa, până la bordeiul lupului, de-i trase o scărmăneală de adevărată văduvă în putere.

- Uite ce-i cumetre! Dacă nu te-i astâmpăra, oi face cum am zis. Ne vom judeca şi voi cere execuţie silită de pe domeniile noastre. Cu asemenea apucături, apoi, locul dumitale e în pădure, nu printre vieţuitoare. Auzitu-m-ai? N-o face cu mine pe turbatul! Să-mi sparii în aşa hal iezişorii? Păi, una din două: ori la bal, ori la spital!

Aşteptând spăşit dinaintea caprei megieşe, să-şi oprească meliţa aia de căpriţă văduvioară, cumătrul lup îi răspunse:

- Auzit, auzit, cumătră! Nu-ţi mai face şi dumneata inimă rea, că toate or trece şi-o să fie bine.

 - D-apoi, n-ar fi rău să fie bine! mai zise capra noastră, trântind lupului uşa în nas.

Hei! Ţi-ai fi imaginat, că, de-acum încolo or să meargă treburile mai altfel. Da’ ţi-ai găsit cu dracii ăia de iezişori, că-i mânca viermişorii în fund. Ca să-i plătească nănaşului lup, ce credeţi că le-a dat prin tărtăcuţe!? Acum, cinstiţi ascultători, ia staţi o ţâră şi judecaţi şi domniile voastre! Cine a mai văzut pui de drăcuşor, transformat peste noapte în pui de îngeraş? Hai!? Aud? Sau, gutui acrişoare să se presare ca perele cele dulci prin toată livada? Păi, să vă spun eu: iaca ce i-a dat ăluia mai mare prin cap, adică, să se deghizeze în dovlece şi să bată la geamul lupului, adică să-l ademenească până afară, să-i spuie una, de i s-o urca sângele în cap nănaşului. Şi, când o lua la fugă şi-o începe urmărirea, el înainte pe cărare, cumătrul după el, până i-o înghiţi pădurea, o găsi el o cărare să o taie înapoi la căsuţa lor. Atunci, mezinul cu ăla micu’, ţâşti în bostănărie şi pune-te pe căsăpit harbujii nănaşului. Să-l înveţe minte, ditamai nănaşul unchiaş să se ţină de porcării şi sperieturi cu bieţii iezişori. Şi, cum vă spusei, numai, iaca, ce se înfiinţă iedul cel mare la bordeiul lupului de-şi iţi capul dovlecit pe deasupra gardului de nuiele şi se puse pe strigat:

- Nănaşule, nănaşule!... Ieşi o ţâră afară, că a venit nenea poştaşul cu un răvaş de la împărăţie…

Lupul, auzind un glas pe-afară, deschise fereastra să vadă ce-i gălăgia de peste drum. Când acolo, un ditamai dovlecele cu ochii bulbucaţi şi gura ca ferăstraiele, rânjea dincolo de gard de parcă voia a-i spune câte ceva.

- Ei!? Cine-i acolo? M-au amăgit urechile, ori am auzit un glas? Dând cu ochii de dovleacul umblător pe deasupra gardului, întrebă: Ei, ce-i moş Dovleac?

- Tu eşti lupul? îşi scălâmbăie vocea iedul cel mare deghizat în dovleac.

- Eu mi-s! Ce doreşti?

- Să-mi sugi p… Şi, azvârlind tărtăcuţa din cap, o şi zbughi în sus pe cărare.

Apoi, na! Vă închipuiţi ce negru a văzut cumătrul lup pe dinaintea ochilor? Nici înaintea împăratului nu se făcuse el de ocară, da’ asta le întrecea pe toate. Pământul s-a cutremurat în urma lui când a trântit uşa şi ţine-te pe urma cucuiatului acela de ied obrăznicit din cale-afară. Doamne, Dumnezeule! Pe unde treceau cei doi, parcă trecea daradaica diavolului. Lăsându-l pe cumătrul lup să se depărteze binişor, dracii ceilalţi de iezişori, na-ţi-o bună, ţup şi ei în bostana cumătrului, şi începură a căsăpi cu picioarele, toţi harbujii ăia mari şi dolofani, peste care, ca să-i protejeze de soarele arzător, cumătrul lup pusese pe deasupra şi câte o foaie mare de brusture. Graurii şi ciorile, de cum simţiră damful mezilor de harbuji, plutind prin atmosferă, se adunară pe boltă, care mai de care, agitate peste măsură. Începuse hora dracilor peste bostănăria cumătrului lup.

                                                                                            (va urma)