Trecea
un înger...
(parodie după
Nichita Stănescu)
Priveam
şi eu de la fereastră
Cum
îngerul trecea prin zid.
-
Primeşte-l Doamne, am vrut să-i strig!
Dar
îngerul trecea... trecea...
Pe-un
scaun negru stând, citind
Din
Cărtărescu-al dumneavoastră,
Levantu-ntruna,
mozolind.
Trecu
şi prin biroul meu...
Trecu
şi-n parlament cu silă,
Şi
cu cerneala din stilou
Mi-a
dat un sfat: să nu ai milă
Cuvântul
scris, să-l faci călău.
„-
Primeşte, îngere, strigai
Paharul
ăsta, pâinea, sarea...
Dar,
cum încerc să scriu ceva
M-apucă,
dracu: disperarea!
Că
nu putui zbura şi eu
Până
la bunul Dumnezeu.
Să-l
rog: la toţi ce ne-or trăda
Soartă
de vierme să le dea”
Dar
îngerul zbura, zbura...
Împins
din ţara asta a mea.
Eu
îl priveam pe sub sprâncene
Cum
flutura din mâini, a lene
Unui
popor împins spre ghene:
-
La urmă, voi veni (socot)
Să
sting lumina peste tot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu