marți, 25 iunie 2013

381. (3144 de km prin Grecia - 11 -)

 1. Marginea cu livada de portocali de la Argos. în spate, sus pe munte, Castelul Larissa.
2. Biserica de la Argos.
3. palmierii din curtea bisericii.
4. Tiryns, cu blocurile de piatră, ridicate de ciclopi...



11. Pe urmele lui Heracle... la Argos.
                           Motto:
                              „Taică, tu stai la taifas şi înşiri la poveşti ca în vremea
                               Când era pace şi nu ştii că straşnic încins e războiul.”
                                     (Homer: Iliada – C. II, v.785-786)
                              

    Odiseea drumului spre Argos, îmi aduce aminte de acel vers scris de Homer: ”...pe tracul Tamiris/Muzele l-au întâlnit şi luatu-i-au darul cântării/Când de la craiul Evrit din Ehalia el făcea drumul”. Un drum, spune legenda, făcut de Heracle spre cetatea Micene, unde îl aştepta regele Euristeu şi cele 12 porunci. Într-un amurg de vară, se spune, ar fi ajuns Heracle la Poarta leilor, într-un început de vară ajungem şi noi la poarta cu lei de la Micene. Germanul H. Scliemann a cercetat fortificaţiile de pe coline şi aici. Într-unul din mormintele excavate s-ar fi găsit masca mortuară a regelui Agamemnon, văzută de noi, în Muzeul de Arheologie de la Atena. Nu ne plac mormintele, apoi, şi timpul ne presează. Aşa că o luăm printre livezile cu măslini, lămâi şi portocali, mulţi portocali prin părţile acestea, spre Argos. Îi lăsăm netulburat mormântul regelui Agamemnon, cel plecat să-i dea lui Menelau (soţul Elenei) o mână de ajutor, în războiul de zece ani de la Troia. Nu vreau să-l rup din „Iliada” lui Homer, să-l aduc aici la Micene, deşi aceasta era patria peste care fusese el rege, cândva. Noi, pe urmele lui Heracle am pornit la drum. Şi lui Heracle, nimeni nu-i mai poate lua acest dar, al unei izbânzi continue, deşi drumul spre Argos, spre care a pornit la prima poruncă a lui Euristeu, pentru a răpune Leul din Nemeea, nu pare a fi ieşit din ruta poveştilor minunate. Un drum pe care l-am făcut cu automobilul printre livezile cu portocali şi măslini, mergând pe ruta indicată de GPS, prin câteva serpentine din care nu mai credeam a ajunge, undeva. Dar ne-am descurcat, în cele din urmă. Pe drum, le spun celor de lângă mine, soţiei şi fiului, că am cam încurcat poveştile. Răpusese Hercule, leul din Nemeea care îi atrăsese slava poporenilor din Argos, dar, în ţinuturile mlăştinoase ale Lernei, spre Argos, Hercule plecase să ucidă Hidra. O altă himeră, după care tot umblu, de o vreme, prin Grecia. Asta, pentru că, în casa fără poveşti, fusul sare singur de pe laviţă gata să-ţi depene o poveste uimitoare, soba începe a umbla singură prin casă, dracu mai ştie de ce, şi un cal iute ca focul, încă mestecând jăratec îţi zboară de sub nas precum o pasăre. Ca pe vremea copilăriei, când bunica ne depăna poveşti. Ai mei par neîncrezători şi-mi spun că e ceva suprarealism în toată tărăşenia asta şi, gândesc, ciudat mai e făcută şi lumea asta, unde – după spusele lui Gogol – „fiecare maimuţăreşte pe celălalt”. Să nu spui şi tu, cititorule, că basmele mint, şi că numai asupra lui (a naratorului), toate lucrurile îşi aţintesc asupră-i ochii. Alătură-te celor deja scrise de mine în aceste eseuri şi vei auzi cum prin ochii poveştilor de tot felul, cuvintele îţi vor părea precum o viforniţă... şi ce viforniţă! Dar acum vom trece în luntrea cronicarului, şi a celor întâmplate în călătoria noastră, să ne minunăm de un ţinut aşa fabulos, pe care-l vom trece cu vâsla cuvintelor... mai departe. Argos, cândva cel mai vechi oraş locuit continuu din Europa (fondat prin anul 2000 î.Hr.) este un orăşel înconjurat de livezile de portocali şi lămâi, cu o reţea modernă de clădiri, străzi înguste şi întortocheate, dominat de pe vârful unui munte din apropiere, de Castelul Larissa construit de franci, prin sec. al XIII-lea. De la distanţa unde facem un popas, la marginea unei livezi cu portocali, ni se pare un castel fantomatic. Îi zărim, doar zidurile, în contrast cu zidurile clădirilor din jur. Ne plimbăm pe străzi pentru a ne dezmorţi oasele, prin micul Argos, care va să zică. Lângă o impunătoare biserică facem poze. Dar, sub palmierii din curtea bisericii admirăm priveliştea din jurul nostru, de pe nişte bănci unde ai mei se aşează pentru a-şi trage sufletul, iar eu să refac, în minte, legenda fioroasei Hydre răpusă de eroul antic, unul dintre fii pământeni ai lui Zeus. Ciudat, dar, nimic din ce zăresc în jurul meu, nu-mi aminteşte că pe aici a trecut Hercule. Pesemne, la Tiryns (o localitate din apropierea Argosului), zidurile ciclopice din bolovanii de calcar, cu o înălţime de cca. 7m să ne reamintească de puternicul Hercule. Grecii antici, credeau că aceste ziduri uriaşe fuseseră ridicate de giganţii asemenea ciclopilor cu un ochi în frunte, cum aflasem din „Odiseea”, de la Orbul Homer. Peste gardul de sârmă, o creangă cu două portocale, mult ieşite în afara livezii, îmi fac cu ochiul. Doar ridic mâna şi-mi cad pe lângă braţ. Le pun în torpedoul maşinii, pentru mai târziu. Castelul de la Tiryns pare distrus de un incendiu mare. Suntem în drum spre Navplion, un oraş port despre care se spune, ar fi fost prima capitală a Greciei libere. Căldura excesivă a acestor locuri, ne îndeamnă mai departe, spre mare. Spre briza şi răcoarea Mării Mediterane. Marea, ne atrage... Tot marea!

                                                                     (va urma)

5 comentarii:

  1. Ajunşi la Nafplion, care desigur a fost prima capitală, din 1821 a Greciei ce se scutura de jugul Otoman, desigur v-a făcut cu ochiul Castelul Palamidis. Noi n-am rezistat defel, am urcat treaptă cu treaptă cele 990 de trepte. Rudele noastre s.au cam mirat, căci apoi ne-au arătat un drum asfaltat care venea prin spate şi ajungea în peretele Castelului. (Alt prilej de a privi spre oraş, spre port, spre insula cu creneluri din apropierea portului...Alte poze, alte filmări tensionate...) Faptul că nu am nimerit o oră când porţile erau deschise a contat prea puţin, chiar prea puţin... Dar ce fotografii am făcut pe tot parcursul!!! Şi ce filmări, Doamne! Undeva, într-un fel de balcon deasupra Mării, Lidia a dat-o pe improvizaţii muzicale - am prins momentul pe film... Alte două momente cu improvizaţii fiind la Tolo, pe plajă. Bărcuţe decorative se legănau pe valuri, în plan secund aveam o insuliţă cât s-o iei în braţe. Totuşi, cu chiparoşi, cu turla unei bisericuţe. (Să nu uităm că aici, pe pământul Greciei au poposit Apostolii, de aici a început creştinarea Europei...) Pare ciudat, în aiureala emoţiilor, dar sunt cele mai pregnante imagini din câte îmi vin în minte... Fericiţi cei care au atins cu talpa pământul Greciei eterne! Lazu

    RăspundețiȘtergere
  2. Iată şi linkurile acelor Cântece în aer liber ale Lidiei, doar pentru cei interesaţi...

    castelul palamidi:
    http://www.youtube.com/vatch?v=qWKJQFoV2qg

    florile galbene din Tolo
    http://www.youtube.com/vatch?v=CY_lIBAYcU8

    RăspundețiȘtergere
  3. De la Nafplion (cum transcrieţi) n-am dat în jos spre Tolo (din păcate), am mers tot înainte, prin Epidauros, spre oraşul modern Corinth, pe care voiam să-l vizităm, întrucât îl ocolisem la venire. Dacă aş mai fi stat o zi, în Atena, mi-aş fi propus Olimpia şi Pilos (cetatea regelui Nestor, neîntrecut la lupta cu carul, precum ni-l lăuda Homer), cu întoarcere spre Atena prin Sparta. Data viitoare! Nici timp, nici... Dar, promit că peste un an ne vom întoarce. Cântecul doamnei Lidia, de pe Acropole (din dreptul teatrului, nu al lui Dionysos de jos, celălalt... îmi scapă numele), m-a impresionat, încât acolo, m-am oprit să refac totul. Acum îl ascult şi pe cel de la Nafplio. Este o diferenţă, totuşi. Acolo le cânta, în direct zeilor. Aici, unei deschideri la mare, unor presupuse năvăliri otomane sau bizantine. Nu-i totuna. Marea cu răsunetul ei, muntele cu ecoul lui!

    RăspundețiȘtergere
  4. Cetit, Vizionat, Plăcut!

    C.

    RăspundețiȘtergere
  5. Celălalt amfiteatru, deasupra căruia a cântat Lidia, aplaudată la scenă deschisă de turişti este Amfiteatrul lui Herodes, recondiţionat, unde şi acum se dau spectacole. Au fost din partea lidiei aceste surprize, izvorâte din spiritul locurilor: Două cântece în aer liber la Acropole (al doilea chiar pe platoul Agorei), unul la Filopapos, altul la Palamidi, trei la Tolo... şi altele pe care le păstrăm pe DVD. Pentru că Elada este un cântec al memoriei noastre culturale. Lazu

    RăspundețiȘtergere