Privesc în urmă
Plecam cu tata peste deal să prindem păsări.
În fiecare dimineaţă eu căram
coliviile
în care mai niciodată nu puneam nimic.
Viscolea vîntul zăpada subţire
printre
măceşi.
“Dar lupii, dar lupii ?
întrebam.
Dacă se zăresc ei pe nesfîrşita întindere ? “
şi adulmecam cerul cutreierat de ulii
în timp ce tata presăra pe cîmpul sterp
scaieţii şi cele cîteva colivii
cu sticleţi şi petuşi
ademenind cu cîntecul lor
alte păsări.
Mă întrebam: “oare nu-i trist,
pasărea să fie doar cîntecul imaginar
ca o fîlfîire de aripe? “
Seara ne întorceam cu coliviile pe umeri
ascultînd în tăcere
doar cîntecele închipuitelor păsări
închise
în ele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu