Capăt de poveste
Doar ce am zărit-o: preafrumoasă, rară
pasăre măiastră-n codrul ei de vis,
în cel strai de aur, şi penaj de ceară…
N-a mai fost (crăiasa) şi a doua oară!
În zadar iau şaua, calul bunăoară;
calul meu în grajduri, cineva a-nchis.
Va veni şi ziua. Lanţuri de rugină,
braţul meu va rupe… lacăte la rând.
Alerga-voi iute, paj de lună plină;
Ca şi când sortită altor lumi regină,
cohortei de gânduri, fără nici o vină
porţile cetăţii, mute le-or fi stând.
Bun rămas! Prin valea unei stinse plângeri
ca un şters luceafăr pe cer sângerând,
voi stârni săgeata: aprinderi şi stingeri
să le ducă-n stele ca pe-un stol de îngeri.
Iar pe munţii falnici, fără de atingeri,
mă voi ruga clipei, şi mă-ntorc curând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu