154. Cronica acestui anotimp (Fiesta lor şi tocana noastră)

1. Un „autobuz numit speranţă” a fost numit evenimentul instaurării la Palatul Victoria a noului guvern USL-ist, condus de premierul nou desemnat Victor Ponta. Gata, se liniştesc şi găinile în coteţe şi fac de-acuma ouă de aur. Începând cu ziua de mâine, pe gardul BNR-ului va cucuriga doar guvernatorul, ora exactă la care va răsări soarele deasupra României. Cu siguranţă nu vom avea tornade ca la Brăila, nici ca la Făcăieni, cum am văzut eu în drumul meu spre casa părinţilor mei din Dobrogea, în acel an de groază, mult trâmbiţat pe canalele TVR-ului. Liberalizarea pieţii energiei e una din direcţiile pe care au pus ochii noii guvernanţi. Nu-i departe însă Apocalipsa preconizată în decembrie 2012 şi poate s-o alege praful şi de piaţa energiei.
2. Capitala e sub asediu spaniol, titrează mas media. După tocana noastră de legume, de la Cluj (mestecată în bâlciul şi talciocul din inima Clujului), iată că spaniolii ne vin acum, chiar aici, la Bucureşti, cu fiesta lor. N-ar fi rău ca pe Naţional Arena, pe post de tauri înjunghiaţi să folosescă PDL-iştii care ne-au tocat salariile, pensiile şi ne-au rânjit timp de câţiva ani în faţă, de pe ecranele televizoarelor. Spaniolii, promit că-şi vor ascuţi în seara aceasta don-quijoteştile lăncii.
3. Jeffrey Franks, e uimit de progresele făcute de România în ultimii trei ani (adică din 2009 încoace). Eu cred că i se trage de la apropierea prea mare a Lunii faţă de Pământ. După cum l-am văzut, mai ceva, decât pe rromii noştri pe străzile Londrei, mută bilele negre şi bilele albe după deficitul contului curent ajuns la 13% din PIB şi deficitul structural ajuns la 8,3% din PIB. Păi, magia cu cele câteva sute de mii de locuri de muncă dispărute în aceşti 3 ani, unde s-o punem? La bila albă, la bila neagră? Robert Turcescu nu mai suflă nimic, de când ţările din UE s-au dezvoltat pe deficite bugetare mari, iar noi am intrat în UE ca să diminuăm decalajele dintre noi şi alte ţări, nu să tot chibiţăm în neştire pe marginea celor care se joacă cu noi, de-a alba-neagra.Aşa că, mai lăsaţi-ne cu pragul vostru de deficit ce nu poate fi „zgândărit”.
4. Când şi o grevă a foamei devenea „un bun prilej de băşcălie „păi ori pleci şi nu te mai întorci, ori te prinzi de ei ca piţigoiul cu ghiarele la gât, domnule Dorin Tudoran! În 2009, într-o scrisoare deschisă, poetul conta pe demnitatea şi profilul moral al lui Traian Băsescu. Astăzi (se pare) a mai pierdut o roată la carul pe care îl credea atunci alunecând voios la vale. În curând va pierde o altă roată... Din articolul „Pielea ursului: frustări şi pripeli” postat pe blogul domniei sale, reţinem cele trei profeţii făcute şi, nu pentru că în România se întâmplă mereu lucruri foarte interesante pentru că nu se întâmplă ce trebuie, ci pentru că, imitându-l „cocoşeşte” un altul, promitea delegaţiilor aflaţi la Congresul PDL din mai 2012, că în decembrie vor reveni la guvernare. Mai ceva decât Mărmureanu, cel cu cutremurele puse pe calendar.
5. O nouă gogoriţă ni se inoculează în creiere: căpuşele. Dacă acum un an, oriunde te aflai pe plaja Mării Negre, nu auzeai decât de paianjenul Văduva Neagră şi „victimele ei”, acum, musai să pleci cu bâta la iarbă verde, ca nu cumva să-ţi sară de dinainte extraterestra căpuşă. Vor urma moliile şi albinele. Şi...puşchia pe limbă!
6. Stânga Socialistă revine la Elyseé – prima dată după 1995. Regele bufon, Sarkozi şi-a terminat prestidigitaţia. Începuse prin a seduce lumea şi a sfârşit prin a agasa populaţia. După demascarea exterioară, în Franţa va începe demascarea interioară. Criza, euroscepticismul şi islamofobia şi-au depus măştile. A venit rândul chirurgilor să umble şi la măruntaie pentru a descoperi cîte ceva din tainele electrizării maselor. Nu de alta, dar cum am tot împrumutat noi, numai enunţuri „ştiinţifice” răsuflate, măcar un astfel de suflu nou să mai trezească populaţia noastră adormită pe cârnatul fript şi halba de bere puse la bătaie electorală.
7. Am lăsat intenţionat mai la urmă „o altă imagine-standard a bestialului cotidian” (cum apocalipsează Dilema Veche în numărul trecut): ce a câinilor vagabonzi care ne însoţesc pretutindeni, fără voia noastră. Se aude, că în beciurile Primăriei Capitalei, un urlet sinistru, cel al câinilor înghesuiţi cu mic şi mare, nu mai poate fi auzit de ecoul răspândit pe uliţile Capitalei de urmaşii Cidului. Dar, nu tobele spaniolilor vor bate curând pieirea lor. Aduceţi în Capitală o finală a două formaţii chinezeşti. Şi, închideţi restaurantele cu mititei şi hamburgheri. Nici cel mai fioros beci nu-i va scăpa. Veţi vedea, mai apoi, cum în fiecare an poporul se va aduna în cinstea acelei zile, o va slăvi şi face din asta, sărbători de pomină.