Oana Şerban: Pe vremea când era eleva
Liceului B.P.Haşdeu din Buzău, Oanei Şerban îi apăruseră două cărţi de poezie.
Anul trecut (în primul ei an de studenţie, când îi apăruse şi cea de a treia)
cu prilejul acestui eveniment, desfăşurat în amfiteatrul Liceului B.P.Haşdeu,
am fost invitat să spun câteva cuvinte. Dacă prea vedem la această tânără
generaţie, înclinaţia voită spre poezia şi armele ei neomoderniste ori
suprarealiste, cititorului i se dă dreptul să se abţină, din precauţie: prea
multe biserici aurite în poezie nu-i va fi benefică înţelegerii acestui gen de
poezie, ci dimpotrivă. Aristotelic însă, putem afirma că Oana Şerban, la anii
ei „e vocea care va trebui să se facă auzită în cetate”. Într-un labirint al
acestui „tărâm” elucidat în parte (şi numit Poezia), orice poet ştie că numai
rostit, cuvântul devine templu al rostului adânc al tuturor lucrurilor, ca
liman al revelaţiei de a fi găsit ceea ce ne-am dorit o viaţă întreagă. Abia
cu cea de a doua sa carte de poezie, „Silogismele agape-ului”, 2008, începea
aventura către poezie a tinerei adolescente – „urcuşul către lumea ideilor” (de
care vorbea). Oana Şerban ştie că mai întâi trebuie să ai înţelegere
hegeliană „să înfăptuieşti expunerea” lui: A medita, A te descifra,
A da un sens iubirii, ca trepte ale revelaţiei de a-ţi descoperi fiinţa
între idee şi cuvânt. Tânăra poetă s-a „tratat de dor” şi de
ninsoarea din „ochii cerului pierduţi”: poezia. Oana Şerban oscilează
între poezia conceptelor şi poezia imaginaţiei, ea chiar se anunţă ca o
mediatoare a acestor două realităţi virtuale. Uneori mă întreb: aceşti tineri
au terorizat cuvântul din dorinţa de a-i găsi noi valenţe, ori, cum Cuvântul îi
aparţine lui Dumnezeu ca stare a Iniţierii, nu e suficient să-i căutăm Imaginea
numai într-o Zare a cuvintelor? Dar la amnarul poeziei, nu trebuie să
apropiem spre a aprinde în Iluminare, oare, toate cuvintele? ar suna, întoarsă,
întrebarea tinerei poete din generaţia care se încumetă: „ai grijă să nu mă stingă
vântul/să nu respire peste mine/să nu-mi distrugă, mocnirea, cântul/văpaia şi
jarul…”. I-am sugerat să scrie eseu. Nu a spus nici da nici ba! Aştept însă,
ecoul unor cuvinte aruncate pe un ogor care promitea încă de la prima ei carte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu