203. Dintre sute de catarge... (Tineri poeţi la "Algoritm")

Generaţia jocului poetic

Combustia cuvintelor ca materie participantă la „atmosfera jocului poetic”, uneori poate fi o deliberare, sau o alegere între „scopuri şi mijloace” (cum ar fi spus Laurenţiu Ulici), dar când o faci de dragul artei, pentru că te joci prefăcându-te că eşti o altă fiinţă şi ai convingerea că transmiţi „câte ceva”, putem trece cu uşurinţă peste texte, însă, de cele mai multe ori, adolescentul este îndrăgostit de propria imagine şi nu poate evada dincolo de închipuire şi joc. Aceste gânduri mi-au fost sugerate de poezia unor tineri publicaţi în paginile revistei  „Algoritm” (nr. recent), care apare la Hunedoara.

1. Cristina Cirnicianu: în poemul „Bobinează sarmaua”, părăseşte jocul afectiv al cotidianului pentru a evada în irealitate: „aşa că m-am apucat de alergat scriind”, însă, trezirea nu mai poate reţine cititorul în atmosfera poemului, deşi visul ei, e de a pune „cuvintele la un loc”. Poemul amplu „un prosop şi ziua când m-am apucat de pirogravat”, se vrea decriptat prin enumerare epică, dar, ne pierdem răbdarea până când „bătrânul” (pus în centrul poemului) îşi va finaliza tabieturile, pentru ca, mai apoi, să se evapore „ca orice altă poveste”... „în visele altora”. O ultimă imagine (fie şi de final de poem – în „impresii înainte de...”), a celor „doi bănuţi (ce) se rostogolesc pe masă”, pare a convinge. Dar, e prea puţin.
2. Lucia Sava: e şcolăriţa pregătită să-şi facă temele în mod sîrguincios, dar „durerea” (care era ca „răgetul”? unui leu ) nu impresionează cititorul, nici dacă – aceasta – s-a năpustit „asupra iedului/plecat din umbra mamei” (în „Atunci”). În alt poem (de altfel, cu un titlu cât se poate de firesc), dezlănţuirea imaginilor destul de contrastante, ne sperie: „din pomi curge sânge,/iar fulgerele cerului/se opresc în fumul din scrumiere”.
3. Daniel Marian: vrând să scrie suprarealist, e şi mai aiuristic. El e convins că „urletul e ultima simţire verticală/iată motivul pentru care/cerul stă/în picioare” (Urlet) ??? În alt poem („duminică pe ţărm”), suntem mult derutaţi: nici nu mai ştim „tristeţea/ce a prins rădăcini pe chipurile marinarilor/golind sticlele de whisky” (sic!), ori „ţărmul/aflat în burţile peştilor” – sunt elementele puse să „ţină socoteala echilibrului mării”???
4. Simion Cozmescu: (ca debutant) – surprinde prin naivitate şi ironie: „mă aştepta trăsura la scară-/probabil, vizitiul sufla în pumni/şi caii înjurau”. După ce se pierde şi el în prozaic, revine în final şi lasă poemul să se desfăşoare liber în mintea cititorului: „afară zăpada acoperise trăsură şi cai/Am plecat pe jos, visând”.

...... şi ultima poetă adolescentă care mi-a atras atenţia:

5.  Bianca Dan: e mai solară şi deschisă atuncicând e sinceră: „copii cu biciclete pe cer aleargă nemurirea/iubite, nu ţi se mai potrivesc hainele...”. În rest, năvală dă vântul, trânteşte uşile şi nimic nu prevesteşte că larma şi forfota va înceta în curând. Dar, una peste alta, fapta „Algoritm”-ului de a-şi publica tinerii, e lăudabilă şi rămâne un gest frumos.