Poezia,
ca o pădure fermecată
Ia fir de busuioc să nu te temi
Dragostea mea murmurată,
prin licheni ...
Copacii mai pîndesc cu ochi de lup,
Sunt tot mai tulburate albinele la stup
Se însoresc şi şerpii pe poteci
“Rămîi , - te-or brusca spinii - să nu treci!“
Vor chicoti în ştreanguri umbre vagi,
Iţi vor umbla guzganii prin desagi
Pe cer vor croncăni asurzitor
Corbii hulpavi, cu cioc nimicitor
Şi lilieci ţîşnind prin deasa ceaţă
Te vor izbi cu aripile-n faţă.
Aşa e prin pădurea fermecată ...
Dar de-ai intrat, ve-i mai intra odată.
(Din vol. „Cu
marea în suflet”- 2005)
De la Piatra Neamţ, prietenul Culai (Nicolae Ciobanu) îmi scrie:
RăspundețiȘtergereFrumoasă Elegie. Ar merita atenţia unui baladist.
Voi fredona şi eu, pentru mine acest refren:
"Aşa e prin pădurea fermecată ...
Dar de-ai intrat, ve-i mai intra odată."
Oralitatea-i cantabilă va trece cu vederea grafia imperfectă a viitorului.
Da! Interesantă observaţia. Dar, acest vis s-a spulberat de pe vremea facultăţii. Primul coleg care mi-a pus pe note o poezie şi o cânta la chitară, a fugit în anul II în Canada şi singura veste de la el, că se căsătorise cu fata unui tehnician dentar şi acum era asistentul lui. cel de al doilea, Mihai Enciu, compusese o melodie pe versurile poeziei mele "Fericire, dacă...", chiar o cântase o singură dată la cenaclul Flacăra a lui A.P. (pe vremea studenţiei mele),dar acelaşi de temut A.P. i-a interzis să o mai cânte pe versurile "unui coleg" cum spusese, de vreme ce el avea munţi de poezie... Mă opresc aici. Să fim înţelepţi în a ne opri la timp din amintirile proprii (cum ne sfătuia conu Ion Lazu pe blogul domniei sale, sfat de altfel, binevenit şi foarte corect.
RăspundețiȘtergere