După 30 de ani, m-am reîntors în satul natal
Motto:
„Şi eu sunt întâmplare. Un fel de turn
Din
care ninge plânsul atunci
Când sufletul ascunde bătălii”
Dan Verona
- Ziua şcolii – 5 aprilie, 2013
Pe vremuri, dacă ţin bine minte,
eram un copil timid, visând o lume care să mă aşeze ca la un ospăţ regesc cu
oamenii satului meu, eu să le deschid cartea din care să curgă precum un cântec
de biruinţă, poveştile fiecăruia dintre ei. Multă vreme am crezut că nu mai
există făgăduinţi din copilărie. Iată, însă, acum la 61 de ani, în viaţa mea a
apărut, deodată, o zi ca de basm; o zi în care flacăra unei stele de pe cer,
mi-a luminat viaţa, cum luminează pădurea limbile de foc ale unei comori de mii
de ani îngropate la rădăcina unui copac însemnat. Această zi a venit în satul
meu natal Tătaru, în ziua în care, şcoala cu clasele I-VIII se afla la cea de-a
VI-a aniversare: 107 ani de la naşterea marelui erou şi om de cultură Negip
Hagi Fazâl, 1906-1948. Am primit invitaţia de a mă situa printre cei prezenţă,
de la distinsa doamnă Güner Akmolla – director al revistei de cultură bilingvă,
tătară crimeeană-română, Emel (Ideal) din Constanţa. La ora 1100 ,
intru cu soţia şi fiul meu în frumoasa şi moderna sală a căminului cultural din
imediata vecinătate a şcolii din Tătaru. Sala era plină de copii şi părinţi
(cei care nu mai aveau loc, ocupau ambele laturi, în picioare), fii
şi fice ale satului, cu ochii aţintiţi la doamna directoare a şcolii: Nicoleta
Radu. Dânsa, la microfon, aflată pe podiumul scenei anunţă programul şi
invitaţii de oanoare sosiţi din partea Comunităţii Tătare din Constanţa,
delegaţie însoţită de doamna Güner Akmolla – strănepoată a potului Negip Hagi
Fazâl. Poetul, născut în Tătaru, 1906, şi omorât de securitate în 1948, a fost
înmormântat în cimitirul turcesc al satului. Cu emoţie în glas, doamna Nicoleta
Radu dezvăluie publicului prezent şi surpriza acestei manifestări omagiale:
prezenţa printre cei invitaţi a scriitorului dobrogean Tudor Cicu, fiu al
satului, născut în Tătaru şi fost elev al şcolii din Tătaru, şi reîntors după
30 de ani în satul său natal, din oraşul Buzău, unde locuieşte cu familia. Dar,
a venit cu un pachet de peste 30 de cărţi din cele 10 cărţi ale sale, publicate
între 2005-2012, cărţi pe care le donează bibliotecii şcolii spre a sta la
dispoziţia elevilor din această şcoală. Viceprimarul comunei Comana, Valerică
Baciu, deschide manifestarea închinată marelui erou şi om de cultură Negip Hagi
Fazâl, numindu-l erou naţional al tătarilor de pretutindeni. Mulţumeşte
participanţilor pentru intersesul acordat unei manifestări culturale, dar şi
elevilor şi preşcolarilor ce-şi vor da toată străduinţa în aşi delecta publicul
cu programul lor cultural, şi le transmite din inimă, preţuirea sa. Doamna
Güner Akmolla prezintă câteva numere ale revistei Emel, aminteşte câte ceva
despre cărţile domniei sale, în care a descris câte ceva din atmosfera din
trecut a satului: la nunţi, bayram şi tepreş, limba şi religia care-i unea pe
turcii locali şi refugiaţii tătari din Crimeea, despre monumentul eroilor
tătari crimeeni ridicat în faţa şcolii şi face un portret eroului omagiat
astăzi, aici, a familiei acestuia şi sorei lui Negip Hagi, Saliya Mendu Fazâl – prima
poetesă de origine tătară. După cuvântarea doamnei Akmolla, doamna directoare a
şcolii din Tătaru, Nicoleta Radu, tece la anunţarea surprizei, spunând: „Fostul
elev al anilor 1959-1967, Tudor Cicu, fiu al satului Tătaru, este azi
scriitorul buzoian Tudor Cicu, care donează exemplare din cele 10 cărţi ale
sale: 3 volume de poezie, 3 cărţi de proză, 3 de critică literară şi o
antologie de autor. Astăzi este prezent printre noi. ne-a făcut marea surpriză
să cunoaştem un fost copil al satului, elev al şcolii din Tătaru şi mă gândesc
acum, la elevii noştri, care, poate, peste ani, la fel ne vor reprezenta cu
cinste în ţară şi peste hotare, şi să-şi amintească, atunci că, aici în Tătaru,
aici au absolvit clasa VII I-a, că aici o
doamnă învăţătoare i-a învăţat tainele literelor şi cifrelor, poate prima dată,
iar după aceea, când vor ajunge departe, undeva, în lumea asta, ca oameni
deosebiţi, să-şi amintească să se întoarcă înapoi, aşa cum a făcut domnul Tudor
Cicu astăzi. Mă bucur că este prezent şi este azi în mijlocul nostru”. După
această prezentare emoţionantă, mi-a înmânat microfonul, oferindu-mi prilejul
să mă adresez publicului prezent. Mi-am prezentat originea familiei,
descendenţa părinţilor din părţile de la Dunăre (fostul Mârleanu şi actualul
Dunăreni), stabilirea lor aici în sat, unde li s-au dat pământ (prin 1935),
începându-mi cuvântarea (pe loc încropită) cu următorul discurs: „Vă salut, vă
îmbrăţişez cu drag şi vă iubesc şi pe dumneavoastră, aşa cum am făcut cu
cărţile mele, cu oamenii descrişi în ele, când am scris despre părinţii voştri,
deşi mulţi dintre aceştia poate au murit demult. Dar, m-am întors înapoi, aici,
în sat după 30 de ani, mulţumită unei distinse doamne, pe nume Güner Akmolla,
cu care m-am întâlnit pe 10 decembrie 2012 cu ocazia decernării Premiului Puiu
Enache pentru istorie literară şi eseu, pe anul 2011, la Filiala USR din
Dobrogea, premiu ce mi-a fost acordat. Şi atunci, povesteam că m-am născut în
satul Tătaru, fostul Azaplar (satul chinuiţilor), în 1952 într-o zi de 5
aprilie. (Auzind data zilei, ce coincidea cu ziua şcolii în care se omagia cei
107 ani de la naşterea poetului amintit, sala a izbucnit în aplauze şi glasuri de
„La mulţi ani!”). ... Am reluat: „Aşadar, astăzi împlinesc 61 de ani şi mă aflu
în faţa dumneavoastră după o absenţă din sat de 30 de ani, ca fiu al satului,
rătăcit o vreme prin lume, dar, iată, întors din nou printre voi. În 1959 tata
mă înscrisese la şcoala din Tătaru, în clasa I-a a domnului învăţător
Burhaledin, care preda în limba tătară. Începeam astfel, să învăţ literele şi
primele cuvinte ale alfabetului, în limba tătară. Pe tata nu l-a interesat ce
învăţam eu, cum învăţam. Ştia că Burhaledin era cel mai bun învăţător din
şcoală şi doar asta conta pentru el. Abia în clasa a doua am trecut la predarea
în limba română şi mi-a venit destul de greu să citesc româneşte. Dar, mă
adresez vouă, copiilor prezenţi în sală, elevilor şcolii generale din Tătaru,
să citiţi şi să citiţi şi iar să citiţi, că nu se ştie cum odată , cineva, din
întâmplare, va citi o carte în care va găsi poveştile celor dragi de lângă voi,
a celor pe care i-aţi cunoscut cândva, pentru că-i foarte mare lucru ca unul dintre cei prea mulţi care au plecat
şi pleacă mereu din sat, să scrie despre toate acestea, iar altcineva să spună
acasă: „Mamaie, tataie, aţi auzit de Bebiţa, de moş Novac, ţaţa Lina,
Ioancea... etc., că uite, scrie în cartea asta despre ei, ca oameni ai satului
ăsta!”. Am povestit apoi despre fosta bibliotecă a căminului cultural din sat
(dărâmată acum, din temelii), cum prin clasa a VI-a plecam călare pe măgăreaţa
tatei, care era cioban la C.A.P-ul din sat, până în comuna vecină Comana, la
cca. 6 km. de sat, să împrumut cărţi de la biblioteca de acolo. În comuna
Comana, am plecat într-o zi de vară, doar cu carnetul meu de elev şi m-am
adresat bibliotecarei, o doamnă tinerică şi frumuşică, distinsă: „Sunt din
Tătaru şi vreau să împrumut cărţi de la dvs”...
Dar, despre asta, voi continua, mîine, cu un fragment (scris literar),
după vorbele rostite celor prezenţi în sala căminului cultural din Tătaru.
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu