Liberă şi “inconştientă” ca pasărea cerului...
2.
Motto:
„De-a lungul nenumăraţilor ani, omul îl observă pe păzitor aproape fără
întrerupere”
Kafka
Cât de dificilă este conturarea personajelor într-un roman, cu acele
trăsături, ce unora li se par fireşti, altora, nefireşti, rămâne ca, numai
cititorul să discernă şi să aleagă. Pentru că, nu-i aşa?, Doina Popa, ne
jalonează înţelegerea comportamentului interiorizat al personajelor: „Viaţa
este o continuă tatonare, un ecran neliniştitor de pete spre care priveşti ca
paralizat, furat de conturul şi întrevezi figuri de oameni cunoscuţi, mimici
diversificate, desluşeşti situaţii, schimbări de anotimpuri, totul într-o
rotaţie halucinantă...” (p.171). Şi, ca să pătrundem în intimitatea gândirii
eroinei, ne vom folosi tot de cuvintele autoarei: „Toţi mai mulţi oameni
dezechilibraţi, gândi Alina, tot mai multă singurătate şi depresie” (p.133).
Niciodată, atunci când o familie uzată îşi simţea puterile, tot mai mult,
cedând în faţa timpului, nici o forţă dumnezeiască n-a izbutit să-i strângă „în
cuget şi în simţire” pe cei răzleţiţi. Pare, un blestem al destinului. Crescut
după răsfăţul mamei (îndeosebi, după plecarea Alinei la mătuşa Adela), Victor
era pentru mama sa „adevărul şi sâmburele central al tuturor lucrurilor”; toate
celelalte, mici şmecherii, jocul lui înşelător în societate, nu avea,
emblematică, decât puterea banului, chiar şi atunci când soarta îi lovise
familia, prin ce avea el mai drag: copila Raluca. „N-ai să crezi (îi spunea el
Alinei), atunci când cu soacră-mea, da n-a fost bolnavă mai răsfăţată ca ea.
Asistentele făceau sluj, doctorul o vizita de trei, patru ori pe zi, ce mai,
cine era ca ea? Făcu în aer un semn cu lingura. Ca să vezi ce înseamnă banul”
(p.257). Şi, toate astea, pentru că sora lui, Alina, odată plecată de acasă, la
mătuşa Adela, care o luase pe fată cu un dublu scop: să-i scoată familia din
sărăcia în care îi adusese un tată damnat de destin şi, a-i pregăti Alinei o
educaţie cu un drum sigur în viaţă, facultatea. De aceea Victor nu avea,
aşadar, cum să-i înţeleagă Alinei, filozofia unui trai şi a unei gândiri ce ar
fi aparţinut numai categoriei din care făcea el parte, clasei de jos,
muncitoare. Om căsătorit, la casa lui, credulul dominator asupra familiei
proprii, cât şi a mamei sale, Victor are sentimentul că-i stăpân pe tot ce face
şi spune: „Afurisită mai e... îmi seamănă!” (despre Alina). Şi, în special,
Alinei: „ăsta-i genul de om care dat afară pe uşă intră înapoi pe geam” (despre
subinginerul Trică, mai întâi, apoi, despre inginerul Gabriel Iliescu, cu care ţinea
s-o mărite). Ne lămurim, repede, că în faţa unui astfel de caracter, palavragii
precum Victor, toţi ceilalţi, ar fi părut „mai degrabă o rudă săracă, acceptată
cu bunăvoinţă”. Nu ne mai mirăm, că, şi în ochii doctorului Filip (concubinul
Alinei), manifestarea unuia ca Victor, nu părea decât „tendinţa lui de a
acapara conversaţia, de a-i insufla un oarecare iz veninos”. Acel „dispreţ
evident” (moştenit de Victor, de la tatăl său) nu trecea drept un defect pentru
mama sa, dar, cu siguranţă, doar una din acele meschinării nevinovate a unui
comportament de om răsfăţat, ca aşchia ce sare în ochi, unui alt om, cât de cât
educat. E, cam ceea ce începe să înţeleagă Alina, încă de pe vremea când se
întorcea în vacanţe de la mătuşa Adela, la casa părintească, tot mai
înstrăinată, cu sentimentul că fusese lăsată de mama ei, pe margine „ca un
fluture ce încercase să se apropie de flacăra lumânării şi îşi pârlise aripile”
(p.34). Croită dintr-un alt aluat decât tatăl ei, Alina este o îngemănare,
liberă şi inconştientă ca pasărea cerului, care-şi luase zborul în sus,
pierdută, acum, din ochii celor rămaşi nedesprinşi de lutul ţărânii din care
s-au ivit. O pasăre, care-şi lasă privirea să se rotească larg, jur-împrejur,
pentru ca în final să se poată adresa tuturor celor de faţă: ce valorează,
acum, existenţa fiecăruia dintre voi? Dacă în acest proces al determinării
voite, ca personaj-eroină, autoarea s-a folosit cu bună ştiinţă şi de noţiuni
demonstrabile pentru înzidirea dramei familiale, în ceea ce poate fi reţinut ca
pe o alunecare a unei existenţe, în mitic, nu poate decât să-i dea de gândit
lectorului, prin conceptul măreţiei, atât în domeniul moral, cât şi cel estetic,
asta, înseamnă un pariu câştigat cu literatura. Căutarea unui anumit sens al
existenţei, dar şi al celui de sine, sunt principalele demersuri în a judeca
istorii mai vechi, şi a ni le mărturisi, ca martor apropiat, e punctul ei forte.
Ceea ce interesează, aici, nu este spectacolul întâmplărilor înspre care
glisează cititorul, cât traumele individuale, petrecute în familii aparent
închegate, prin urmaşii care te judecă. Vlad, tipul de om deschis „care era
greu de urnit”, se complăcea în prezenţa Alinei, pozând şi la maturitate, în
copilul „genial”, în care îşi pusese toată speranţa prietenii săi mai mari.
Prima lui căsătorie, eşuată, cu Ana (până şi fetiţa lor de o răceală ca şi a
mamei), ca şi cea de-a doua căsătorie eşuată, pare un instrument cu care Alina
îşi identifică din când în când propriul zbucium. Alexandru, deşi făcea parte
din iubirile nemărturisite ale Alinei, de când îi murise soţia, obosise să
lupte cu viaţa, pierduse (cum s-ar spune) „nuanţa atât de diversificată a
trăirilor” (p.102). Singurul moralist (sugestia vine de la Nietzsche ) – cu adevărat serios al
veacului nostru (?!) – pare a fi fost (în concepţia creativă, a autoarei) filosoful
antic Platon, cel care spunea în „Adaos la învăţătura despre suferinţele
lumii”, că, nu suntem decât nişte păcătoşi condamnaţi la viaţă. Am face o mare
greşeală, dacă am porni pe firul epic al romanului analitic al autoarei Doina
Popa, fără a ne ocupa de viaţa conflictuală a personajelor.. Nu plecăm, în
afirmaţia folosită, de la sugestia heideggeriană, că astfel de însuşiri narate,
nu se pot povesti. Dar, putem afirma, că, eroina principală a romanului
dovedeşte că este multă viaţă în conceptele gândirii sale şi că un astfel de
sistem de gândire este mereu ameninţat de spiritele celor din jur. Că, fără un
instinct păzitor, veşnic treaz, aceste fiinţe sunt predestinate la o suferinţă
continuă de-a lungul vieţii.
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu