Ana Blandiana: Doina
(originalul)
Se-aude, se-aude, se-aude
Din adând, din vecii, din mereu,
Murmurul, sângele, gândul
Poporului meu.
Dorm păsări în aer trecând
Prin liniştea fără de pată,
Am fost asupriţi uneori
Noi n-am asuprit niciodată.
Noi n-am lunecat peste nimeni,
În tulbure-al gloriei ceas,
Stă frunza în codri ciulită
Să dea de-i primejdie, glas.
Stă iarba cu săbiile trase,
Iar tu, libertate, apari
Din tainiţi vegheate mereu.
Martori ne sunt munţii mari
Şi dau mărturie poienile
Oprite pe margini de hău
Că, dac-am lovit vreodată,
A fost doar în numele tău.
În numele tău cuvântăm
La judecata popoarelor
Şi n-om asfinţi niciodată
De-o fi după voia izvoarelor.
Peste semeţele piscuri,
Peste câmpiile mute,
Gândul poporului meu
Se-aude, se-aude, se-aude.
Doina
(parodie după Ana Blandiana)
Se-aude, şi-i trist, că se-aude
Şi tropot, şi clopot, din greu
Alergând hăituite, niciunde
Potcoavele neamului meu.
Trec păsări dinspre noi, nicăieri
Lăsându-ne muţi, ca de piatră
Am fost, nu de azi, nu de ieri
Ca Iancu, ca Horea şi Roată.
Stă spicul pleznind în câmpie,
Fasolea turbând pe araci...
O, maică a mea, Românie!
Azi facem de frică-n nădragi.
Şi dau mărturie pădurea,
Gemând sub topoare, acum
Se-aude, se-aude, aiurea!
Plâng sfinţii-n icoane, postum
În numele tău mamă ţară
Ne vom aduna înc-odată,
Ca puii la cloşti - bunăoară:
Cu Iancu, cu Horea şi Roată.
Şi pururi nedescifrata şaradă
Spre noi judecăţi va să cheme...
Ce strigăt va trezi în baladă,
Din bucium, pe Ana, ce geme?
Peste semeţele piscuri,
Peste munţii roşind în plin soare
Se-aude, se-aude, sub ziduri,
Manole cerşind îndurare.
O parodie de tot hazul, pe cât de bine strunită stilistic! Să ne înţelegem: nu e de colea să te ridici, în parodie, la nivelul poeziei cu care te măsori, calitativ. Pe de altă parte însă, ar fi o catastrofă (literară) să-ţi scoţi la lumină parodia şi ea să se dovedească jalnică valoric, nu? Trece un om pe stradă, falnic, de sine stătător... şi dintr-odată apare un altul ceva mai instabil ca fire, ce cată să-i intre în vorbă, să meargă în rând cu "titularul", pe motiv că "şţi el e om" şi are propria îndreptăţire... Cam asta e parodia. Dar penibil ar fi să se ia după omul nostru (Domnul Poem) vreun cotei, o javră sâcâitoare, să-ţi vină să ridici piatra... Cam aşa stau lucrurile, privite la modul amuzant.
RăspundețiȘtergereAcum (vorba-tic a lui N. Manolescu), mai e o mică problemă, totuşi... Îi trebuie autorului poeziei parodiate o doză sporită de umor ca să nu se simtă incomodat (sau şi mai mult de-atât) de acest intrus, apărut când şi de unde nu te-aştepţi, de parodia ca atare. Cred că Ana Blandiana are inteligenţa şi umorul sănătos pentru a întâmpina la modul amuzat-flatat această parodie, repet, deosebit de inspirată a lui Tudor Cicu. Probabil albinele din prisacă îi bâzâie pe la urechi rimele potrivite, scornelile ingenioase, poantele... T.C nu va recunoaşte niciodată aceste contribuţii substanţiale, de nu şi mai mult...
Ion Lazu