joi, 10 mai 2012

155. Un poem pentru dumneavoastră (Comoara mea)


                   Comoara mea
                                                                 
Ia seama-mi şoptea gândul… şi eu eram ca voi;
Chiar vornicel de frunte, petrecerii în toi.
Pe vremuri, aste vise, veneau ca la ospăţ,
Pe cai pictaţi ca focul, dintr-un ocean de sticlă
Mai deţineam şi cheia în magica tunică
Iar vinurile toate, curgeau într-un răsfăţ.


Tu nu te teme, iată, pădurea e sub nea
Acolo mult râvnită, e şi comoara mea,
Captivă-n sloi de gheaţă de vântul cel turbat.
Dacă-ai putea să intri fără să-ncalci porunca
Şi să găseşti izvorul, cum fermecată-i unda,
În paradis, cu surle, vei fi azi ridicat!


Altfel, uimit afla-vei, aici pretimpuriu,
Un cerb nuntit cu zarea, cu cornul auriu
Ce-ţi va stârni mâhnirea în şuierul de vânt.
Şi-o pasăre de jale ce-ar preţui în triluri
Din cântecele tale, în tot atâtea stiluri,
În sonul din cuvinte, îţi va săpa mormânt.


Dar nu te teme, viaţa, te va-ncerca din greu
Gonind cerbul de aur, ce-ţi va scăpa mereu,
Cum scapătă din boltă chiar soarele în iaz.
Şi-oglinda fermecată, când ai s-arunci din umbră,
Copii ca altădată, ne-om minuna pe urmă
Ca tot ce ne desparte, de basm, printr-un zăplaz.


                                    (din vol. "Geamantanul cu vise", 2012)

3 comentarii:

  1. Iar, dac-am dat şi peste 155 (harnic, neobosit ca o Albină!), menţionez: Voiculescu, Doinaş, de unde sunt - poate nu chiar tîmplă visîndă lîngă tîmplă - au de ce fi mîndri. Mai există emuli prin oceanu de epigoni.
    (Nicolae Ciobanu - din Piatra Neamt, imi transmite aceste frumoase ginduri)

    RăspundețiȘtergere
  2. Gândul, comoara din ,,Geamantanul cu vise,,. Am lecturat cu mare drag de versul dvs.!Multă sănătate şi voie bună vă doresc!

    RăspundețiȘtergere
  3. D-le Culai, d-nă Ionela Dobre:
    În povestirea mea „O fată cu părul de aur”, am istorisit câte ceva despre taina celui aflat dinaintea primelor sale versificări. Voi istorisi, la timpul potrivit (marţea, dedicată amintirilor toarse în caierul vremii), cum am ajuns, pe când nici nu visam, poet român. Se pare, că, încă de pe atunci, am început a scutura căpăstrul armăsarului, din lada cu zestre a literaturii, şi aşterne, pe cale, viforniţa unor cuvinte care m-au ajuns, abia acum, din urmă.

    RăspundețiȘtergere