Aflat la dreapta ghidului, când am păşit în prima mânăstire
din nordul Moldovei, mi-a atras atenţia degetele răşchirate ale acestuia,
îndreptate spre sfinţii zugrăviţi pe un perete, şi cuvintele acestuia desprinse
ca din Geneza (1-26) : priviţi şi veţi înţelege de ce Dumnezeu a zis fericit
„să facem om după chipul Nostru”; dar eu,
nu vedeam decât culorile veşmintelor, umbrelor lor, şi modul în care se mişcă
acestea, în închipuirea noastră. După care, ne-a lăsat să admirăm zugrăvelile
sfinţilor, în tăcere. Voiam ca cineva să pună o întrebare; orice întrebare,
deoarece am crezut întotdeauna, că, cel care întreabă cu adevărat, poate
comunica într-un fel cu alt suflet şi întreaga lui fiinţă luptă cu adevărat
pentru triumful întrebării. Asta, m-a dus cu gândul la moşu Stan, vecin gard în
gard, cu bunicul şi, la o discuţie avută cândva, cu acesta. Mă văzuse stând sus
pe cerdac, în grădina bunicului, citind cât îi ziulica de lungă. „Ce-ţi faci
capul bostan cu atâta citanie, vezi să nu dai într-o doagă”. L-am asigurat, printr-un
gest făcut cu mâna, să nu aibe nici o grijă, nu eram eu în primejdia asta. Şi,
m-a mai întrebat: atunci, ce anume căutam cu atâta stăruinţă? „Omul!-i-am
răspuns, luminat. Omul, cu destinul şi trăirile lui”. A dat din cap a uluială
şi, din felul în care se îndepărta, ţâţâind din buze a mirare şi neâncredere,
m-am temut, după aceea, că tot căutându-l pe om, să nu descopăr, doar umbra lui,
şi multă amărăciune... Grădina bunicului
era străjuită de doi salcâmi falnici; unul la capătul dinspre tarlaua câmpului,
celălalt pus chiar hotar cu grădina lui moşu Stan. Nimic nu părea a tulbura
liniştea în grădina bunicului. Dar, de la un timp, o coţofană venea în fiecare
după amiază, în salcâmul dinspre câmp, şi toată ziua: caţa-caţa, caţa-caţa! O
zi, două, trei... îşi făcuse, după cum se vede, o meteahnă din asta. „Asta şi-a
făcut prostul obicei să nu ne tihnească mâncarea la masă - zicea bunicul,
rămânând cu lingura în aer. Dacă nu căţăie asta a pagubă, să mă fluieraţi voi
precum, cucul!” „Las-o boalii de coţofană, ce-ţi căşună pe ea?”- se zbârlea
bunica la bunicul. „Io-te fă, te-ai deşteptat! Să ştii că, ţie, o să-ţi fure
întâi ouăle de sub cloşcă, n-am o armă, că i-aş arăta eu să mai toace oamenii
la cap”, rostea cu năduf, bunicul. Dar cine vrea să aibă linişte în ogradă, nu
se împiedică tocmai de o coţofană. Şi falnicul salcâm, a fost tăiat. Coţofana,
a venit însă, şi după aceea, dar, nemaigăsind salcâmul preferat, s-a mutat în
cel de la hotar, lângă moşu Stan. Şi, făcea tot ce ştia. „Acum are să-şi taie
şi moşu Stan salcâmul, o să vedeţi!”, profeţi bunicul într-o bună zi, la masă.
Nici nu-şi înghiţi bine vorba, că şi auzirăm două împuşcături de armă ce
răsunară în tot satul. Şi, ca prin farmec, coţofanei i se înmuie pliscul. Şi,
numai ce-l zărim pe moşu Stan; într-o mână ţinea puşca cu două ţevi, pe care o
zărisem odată, spânzurată de cureaua ei, la el în fierărie, cu coţofana inertă
şi fără glas, în cealaltă mână. Nimeni n-a vrut să comenteze acea întâmplare.
Toţi parcă aveau gurile ferecate. La o lună de la acea întâmplare, s-a auzit,
că s-a împuşcat în abdomen moşu Stan, în timp ce-şi curăţa arma. Gurile rele,
ziceau însă, că, unica lui fată, pe care toţi, ştiau că o bătea cu funia udă,
şi pe care o dăduse cu forţa după un zdrahon de român din alt sat, pentru
nuştiu ce învoială, îl împuşcase într-o noapte fără lună. Nu se prăpădise moşu
Stan din asta, însă, se schimbase tare mult: cu veşmintele dezordonate şi demodate
pe umerii rămaşi gheboşi după o îndelungată boală, cu ciubotele pline de zloată
şi căciula veşnic înfundată pe tărtăcuţă, bietul om putea fi luat drept o
stafie. „Coţofana aia, era duhul morţii lui moşu Stan”, au spus unii. De
salcâmul tăiat, bunicul nu s-a atins niciodată. Privind însă la sfinţii zugrăviţi
pe pereţii acelei mânăstiri şi, gândindu-mă la bietul moşu Stan, mi-am adus
aminte de cuvintele spuse de Panait Istrati: „ dacă suntem fericiţi e din
întâmplare; iar dacă suntem nenorociţi, e tot din întâmplare. În marea asta
plină de stânci, care e viaţa, barca noastră e dusă în voia vânturilor şi
oricât am fi de iscusiţi, nu putem ocoli mare lucru”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu