Îndepărtate
acele vremuri, când omul trântea capacul peste baniţa proptită în razele
soarelui, şi dădea apoi fuga cu ea în casă, să verse între cei patru pereţi,
căldura şi lumina prinsă într-însa. Când eram micuţi, mama băga în sobă,
unu-doi snopi de coceni, strânşi de tata după ce le tocase frunzele, vaca din
grajd, şi noi copiii, strânşi în jurul sobei şi căldurii, de-o degajau
cărămizile din lut ars, priveam fermecaţi la titirezul fusului, ascultam
sfârâitul firului de lână din caierul mamei, şi nu ne mai minunam câtă prostie
omenească era în povestea care abia începea...
Pe
vremea aceea, vaca în grajd, rumega liniştită, şi un „nebun” visător, în alt
colţ de lume, murea fericit peste ultima filă pe care trecuse peniţa lui de
aur. Ţăranul, şi atunci (şi acum), trebăluia fără să se cunoască, în ograda, şi
pe ogorul său. Fiecare cu grijile lui. Că, Dumnezeu, că e Dumnezeu, şi nu poate
mulţumi pe toată lumea. Cum pot să-i spun eu, atunci, vecinului meu de bloc,
că, nu baniţa de lumină şi căldură în plus, promisă de aleşii noştri, îi face
factura mai încărcată, de la o lună la alta; că, taxele şi accizele pe de o
parte, gazul împins tot mai greu prin conducte, tocmai din îndepărtata Rusie,
pe de altă parte... dar, ce-l privesc toate astea pe el? Sparge seminţe şi
priveşte la ecranul televizorului. Tocmai ne vorbesc ei (cei pe care i-am
ales), într-un nou tele-show şi, cine ştie, poate o baniţă de lumină şi căldură
tot au să împingă şi prin sticla televizorului în casele noastre. Dacă, nu
cumva, plictisiţi de atâta „prostie omenească”, gospodarii noştri, au să-şi
salte fundurile din fotolii şi au să plece fiecare pe la treburile lor mai
serioase. Ceilalţi, vorba lui Lamme, vorbind călugărului (cartea a V-a, din
„Thyl Ulenspiegel” a lui De Coster), „le-or fi dat de şapte ori crăpelniţă pe
zi... şi urmându-şi vorba: - Dacă mai zăboveşti un an în colivie, n-ai să mai
poţi ieşi din ea”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu