3. Va bătea ceasul Mitropoliei?
Ca şi Humuleştii Moldovei pentru
Creangă, ţinuturile nemţene la Nicolae Ciobanu devin pentru o vreme
„bucătărioara” care „a avut vederea unicei ferestre direct în grădină, pe
care-o observa până-n fund”, uneori până-n fundul chiriaşelor din curtea
vecină...”, unde imaginaţia copilului privitor i se înfiebânta ori de câte ori
descoperea „că locuitorii megieşi nu aveau în fundul curţilor „hulubarul”...”.
Fiindcă tot compara casa „oblonită la ferestre” cu cea de pe vremea unei „mori
a Norocului” (ce aminteşte de Slavici) să ne reamintim cum vedea acela,
zariştea dinspre Moara cu Noroc: „ori din care parte ar veni, drumeţul se
bucură când o zăreşte din culmea dealului pleşuv, căci venind dinspre locurile
rele, ea îl vesteşte că a scăpat norocos...”. Numai că, aici, la fosta crâşmă a
lui Avrum, liniştea „s-a impus după multe certuri şi alte cele, chiar mai
rele”, pentru o linie de demarcaţie între bunele vecinătăţi heteroclite: „Ai
mei erau făcuţi ori şoldovean cu limba lată, ori ceangausă pocită-n limbă”, la
care vorbe, nici „ai mei nu le rămâneau datori”. Povestea (că totul e descris
ca într-o poveste, dacă nu ar fi şi adevărată) se putea prelungi până în zilele
nostre, dacă n-ar fi fost zidul acela împăciuitor: „după alţi câţiva ani, sătui
să tot bage lemne şi cărbuni uzi pe foc, alor mei le-a dat prin cap să ridice
din chirpici zdraveni şi cărămizi recuperate din demolări... o magazioară.
Taman în dreptul bucărtăriei”. Iacov din „Maidanul cu dragoste” a lui George
Mihail-Zamfirescu, într-un capitol intitulat „o noapte de pomină”, povesteşte
cum alături de fluşturatica şi nebunatica Fana, urcaţi amândoi în podul
grecoteiului, privesc prin nodurile scoase de la scândurile din tavan, direct
în patul grecului (unde se petreceau lucruri de neimaginat pentru nişte copii),
pentru că, ceea ce vedeau acolo jos, îi făceau să uite de ei, de lume şi de
casa de nebuni. La Nicolae Ciobanu, în lipsa bortei (întâlnită şi la scriitorul
vrâncean Gheorghe Mocanu), butoaiele folosite iarna la murături, era prilej
vara „pentru umplerea butoaielor (cu apă – n.n), în care ne bălăceam în jurul
pierit al vecinilor şi-n chicotelile vecinelor” – îşi contină Nicolae Ciobanu,
povestea unei copilării de neuitat – văzând aşa draci goi despuiaţi de ţoale.
Şi, uite aşa, ceasul Mitropoliei de care vorbea Ionel Teodoreanu în „La
Medeleni” putea să bată şi de unu noaptea, că, nimeni nu l-ar fi auzit. Nici
măcar povestitorul, care promite cititorilor săi, a continua povestirea de pe
acele meleaguri nemţene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu