138. Omul de aur de pe strada cu castani a Buzăului

„Am pătimit în viaţă prin a fi prea sărac. Am venit pe lume în familia unui ceferist, fiind al zecelea copil. Mi se spunea Prâslea. M-am născut la zi mare, la 1 Mai 1932” – astfel îşi face introducerea în „Amintiri despre apusul zeilor” (vol. I, p. 10). În ziua când trebuia să se nască Hercule, fiul lui Zeus şi al Alcmenei - după cum relata Homer -, tatăl său a anunţat zeilor că acesta era destinat să domnească peste ceilalţi muritori. Prin analogie, Bucur Chiriac este Omul de aur de pe strada cu castani a Buzăului. Citindu-i povestea vieţii, din cartea sa „Amintiri despre apusul zeilor” (2011), pari a te trezi lecturând povestea cu Sindbad, din „O mie şi una de nopţi”, atât de mult se aseamănă începutul vieţii sale cu a eroului din poveste. Să ne reamintim: „Era un biet om sărac şi se deprinsese, spre a dobândi pâinea cea de toate zilele, să care poveri pe cap”. Din clipa naşterii sale, Bucur Chiriac şi-a consacrat zilele şi nopţile stabilirii unei statistici a schimbărilor. A venit pe lume, cu un dar pentru cuvântul scris şi o dăruire „de suflet”,  pentru oamenii oraşului său. Nimeni nu şi-a iubit şi dăruit oraşul natal, cu dragostea şi zestrea sa sufletească, cum a făcut-o Bucur Chiriac. Mărturie: sutele de cărţi cu autografe (Marin Sorescu, Victor Frunză, Nicolae Simache, Fănuş Neagu, Ion Rotaru, Grigore Vieru, Laurenţiu Ulici etc.), dăruite bibliotecii V. Voiculescu, corespondenţa sa avută cu oameni de seamă ai veacului acesta (Margareta Sterian, George Genoiu, Artur Silvestri, George G. Potra etc.). Citiţi-i fişa biobibliografică şi veţi avea surpriza să auziţi ce nume mari ale criticii române i-au fost profesori, pe vremea când urma cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii Bucureşti, promoţia „George Călinescu”. A donat ca nimeni altul, tablouri, cărţi, obiecte şi piese rare, pentru renumele şi bucuria semenilor din oraşul său. Figura sa se conturează cititorului de pretutindeni, din scrierile sale (peste 14 vol. de poezie, 7 de memorialistică şi o minimonografie), din scrisorile sale, precum şi din mărturiile contemporanilor. E figura atrăgătoare a Omului de aur al oraşului său, la care un soi de orgoliu viu se asociază cu o mare generozitate umană, firea sa deschisă fiind, deopotrivă, înclinată spre revărsările de bună înţelegere între semeni, spre elanurile patetice ale cuvântului turnat în poezie, dar şi spre o imaginaţie a omului de bun simţ, iubitor de realităţi concrete, bun observator şi îndrăgostit de tumultul unei vieţi, în mijlocul căreia a trăit, iubit şi ars cu toată fiinţa. Prin tot ce a făcut pentru oraşul său, Dumnezeu se pare că i-ar fi încredinţat o misiune, chiar dacă unii vor spune - pe la colţuri - că viziunea sa romantică, în poezie şi viaţă, e viziunea unei lumi utopice. Dar,  în tot ce a scris şi gândit, nu a avut decât un singur gând: să se simtă mereu acasă. „Acasă înseamnă rememorare, trăiri, amintiri dragi şi dulci” – cum scria în Cartea de Onoare a B.J.B. (vol. I, p. 115), cu prilejul „Salonului cărţii - CLXXX”. Cine îi citeşte corespondenţa, dar şi meritatele cuvinte, adresate de confraţii săi, pe câte o carte dăruită, nu poate să nu remarce - că la vederea unor astfel de rânduri, obrazul i se înseninează, la vestea prin care dragostea şi fericirea, descoperită în acest colţ de lume intim, îi revarsă peste această nenorocită de soartă a unora, - credinţa sa, că omul se poate înălţa cât de cât în ochii lumii. Pilduitoare însemnări, despre părinţi, dascăli, prieteni şi oameni, întâmplător aflaţi în preajma sa, găsim în aceste file risipite între amintiri şi adnotări. Se va spune, cândva: odinioară cântecul său a fost cântecul unui vultur care credea că viaţa şi dragostea ţin o veşnicie. Şi nu credem că s-a înşelat. Pentru că, de ce nu, fiecare dintre cei care-i vor citi cărţile, sunt îngeri cu o singură aripă, şi nu pot zbura decât împreună cu cea de a doua aripă, dăruită prin scris de autor. O lume liberă, populată doar de sufletele celor care şi-au lepădat cu de-a sila învelişul de lut pentru a deveni, la rându-le, liberi, se revarsă din miile de pagini scrise de Bucur Chiriac, elogiat prin această carte, pe care nişte inimoşi bibliotecari i-o închină sufletului său de aur. Donaţia sa, din cadrul Colecţiilor Speciale ale Bibliotecii Judeţene Buzău, îşi merită, cu prisosinţă, titlul de „colţul de carte Bucur Chiriac”. Când tu, cititorule, vei trece pe strada sa, cu mulţi castani aprinşi de floare, să ştii trecătorule, că poetul, despre care scriu rândurile acestea, i-a visat, mereu, înciorchinaţi, de nu-i puteau duce doi inşi, într-un car dumnezeiesc. Când nu va mai fi, Doamne al tuturor, pune să cânte, în castanii, pe care i-a găzduit, pe strada oraşului său, Poezia - căreia i-a slujit cu sufletul şi n-a lăsat ca întristarea să-i tragă zăvoarele, dimpotrivă, cu toată fiinţa, s-a zidit, în templul acesteia, pentru totdeauna.