luni, 21 noiembrie 2011

37. Amară-i pâinea în ţarina neamului acesta

Aş vrea să fiu măcar o zi poetul, care să vă spun vouă, ca acel critic (care s-a vrut un vrăjitor străin şi rece), că omul neavând aripi, e totuşi o pasăre, măiastră pasăre, izbândită pasăre, preaaleasă pasăre, printre încremeniterele litere din împărăţia unde te aştept să-mi cânţi toată ziua şi noaptea. S-a ales poetul „vâjâind în rime şi ritmuri ca un asteroid/spintecând furtuni stingându-se într-o văgăună tungusă/... s-a născut poetul... /minunea negăsită-n tabla de materii „ – cum spunea poetul Marin Ifrim: („Omul ales”: Poeme, 2003). De când apăru ştirea cu nominalizarea lui Cărtărescu la premiul Nobel „toţi se-nchină, nu mai prididesc cu-nchinatul,/Au făcut scurtă la mână” (după Marin Sorescu). Scuipăm în sân (cum ştim de-n bătrâni) să nu fie de deochi literaturii române, poate va ieşi şi ea precum Lungu lui Sorescu să vază în direct „în izmene, desculţă”, minunea. Noi, n-am prea vrea, ca Minunea asta să-l întrebe pe Cărtărescu, doar: „Ce ma faci?”. Iar noi, să-l înghiontim pe la spate: „Şi tu mormolocule, ce i-ai răspuns?”. Tare mă tem (vedeţi din text cât de-al dracului mă tem, nu?) că totul va fi un „fâs” mare (premiul lui Băsescu pentru adeziunea din 2007) şi „zbârr peste case... dând din bărbie”. Noi, acuma, ştim de la Sorescu: „Lungu era om la locul lui”, dar nu-i bre ca-n cărţi! Cărtărescu s-a pomenit luat aşa pe sus, din nimic... şi cum toţi se cam uită în gura lui, să le spuie... Da „el ce să le spuie”? Aşa că, vezi mata cititorule, noi o aşteptăm pe Măria Bălii (critic renumit în „Minunea” soresciană), să se apropie cu scăunelul ei de acasă şi să ne spună: „A venit vremea de-apoi, măă, ori ne pocăim, ori”...  va face o altă adeziune Cărtărescu ăsta, că simţim noi, a ajuns, certând poporul prostit deja de la prima adeziune „până aproape de Caracal”. De la un om spre altul mereu spre altul, amară-i pâinea pe ţarina unde neamul acesta şi-a îngropat fii. Plecăm mai departe, asemeni lui Rimbaud, cu pumnii înfipţi în rupte buzunare şi întrebarea argheziană: „Unde ne ducem? Cine ne primeşte?” În curând totul o să se lămurească, ca în noaptea destăinuirilor din „Fraţii Karamazov”, dintre stareţul Zosima şi „oaspetele de taină” Zinovie.   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu